Cred că vezi! Cred că eşti foarte atentă la ce se petrece în jurul tău! Doar ai ochi de argus, doamnă consilier de Taină! Nu-i aşa că vezi cum (de-acuma)-i din ce în ce mai gata, din ce în ce mai aproape? Şi vezi cum (de acuma) toate se topesc în amintire? Toate cărările şi toate drumurile cu toate urmele de atunci, de când nădăjduiam, tot nădăjduiam... şi nici măcar nu ştiam la ce şi de ce? De când totul era o sfântă legănare şi o sfântă uitare de la cer până ...

Uite-aşa îmi trece prin cap o săgeată! Dar nu orice fel de săgeată, ci una unică, specială, deosebită de cele muiate în curara, în flăcări, în tescovină, în apă de unde cântă broasca, în fântâni cu gura în jos, în carotida lunii, în ochiul strâmb al ciclopului nenorocit! Nu, nici vorbă! Îmi trece prin cap o săgeată descântată în polen, dar nu în polen de mătrăgună, de holeră, de ochiul-boului, de coada-vacii, de pălăria-şarpelui! Nu, nici vorbă! O săgea ...

E cea mai curată-ntâmplare/ din nordul acestei secunde, e cea mai deşteaptă părere,/ dar nu ştiu de ce nu răspunde la strigătul meu din adâncul/ cuvântului dat înainte, hăt-hăt, la stârnirea luminii/ din beznă, cu primul părinte! E cea mai frumoasă-ndurare/ această-ndărătnică joacă din sudul cuvintelor mele/ - s-o strig într-adins şi să tacă mai mult decât ţine o viaţă,/ mai mult decât ţine o moarte a celui înalt ca o şoaptă/ senină: mai mult nu se poate! ...

Mă uit în jos: e clar e foarte clar - (n-am mai văzut atâta hotărâre şi-atât preludiu fals în "la" minor) - urc să ascult... urc pe la coborâre! Nu mi se pare: da, sigur că da - m-apropii, dar se face mai departe, se face prea devreme mai târziu decât a fost vreodată-n altă parte! Şi dau peste ruina unui vis uitat lângă o stea întunecată, peste o clipă-n faşă - mă opresc şi văd cum orizontul stă să cadă! Mă uit în sus: e cinic şi banal, e limpede şi sec - (nu ...

Care mai de care alegător/ alegătoare tânjeşte după luxul din filmele siropoase şi banale, pe care (cu orice preţ) le urmăresc pe "plasmă". Unele uită să nască, iar altele nasc "preventiv". Şi unele şi altele vor să se umple cu vanitatea şi răsfăţul ţaţei Scarlett O’Hara. Sunt paralele cu scrupulele. Sunt în stare să dărâme orice Odeon antic şi modern, numai să "prindă" bazaconiile ţaţei Sandra Brown. Sunt în stare să mă facă terci pentru că le-am observat sc ...

Da, ea este! Umbra Albă! Se apropie! Îmi face semn să stau! Se apropie! Nu mă mişc! Şi chiar mi se face un fel de frică devastatoare, mă încearcă un fel ciudat de spaimă, o cutremurare fără precedent! Şi asta cu atât mai mult cu cât, până acum, a păstrat distanţa "legală", distanţa "prescrisă", distanţa "ursită"! Şi, iată, hodoronc-tronc, e aproape de mine, din ce în ce mai aproape! Parcă-mi pare rău şi parcă n-aş vrea să mai dau nas în nas cu ea! Parcă am uit ...

(!) aş vrea să te-ntreb despre MAMA - tu ştii cel mai bine ce face sărmana mea mamă frumoasă, plecată să doarmă în pace (!) (!) a spus că se duce-ntr-ACOLO, o leacă, a spus că se duce spre alte şi alte-nceputuri, să-ndrepte lumina sub cruce (!) (!) a spus că m-aşteaptă cu mâna întinsă-nspre CER, ca o ROABĂ a celui ce-a pus VECINICIA blândeţilor sale-ntr-o groapă (!) (!) eu cred că aşa mi se pare când zilele-s mici şi puţine (!) (!) aş vrea să te-ntreb despre M ...

Da, cum ziceam în ziarul de ieri, încep să mă duc la ea, la umbra cea Albă de pe linia orizontului, adică din punctul meu de vedere! Ies repede din sat, mai ales că aici, cum am mărturisit de atâtea ori, toate casele sunt la marginea satului, iar drumu-i aşa de mic încât nu am nici o posibilitate să ies la drumul mare! Câinii lui moş Fluture se dau la mine, aşa, ca şi cum ar vrea să mă oprească din intenţii şi din gânduri nepotrivite cu ce urmează! Îi bulgăresc şi-i oc ...

Ce iarnă corectă şi bună!/ – îmi spun...şi mă duc şi deschid fereastra, să intre Misterul/ şi Regele meu, Ioanid! Îmi cade zăpadă pe faţă/ şi sunt bucuros – în sfârşit – că vântul mi-aduce cuvântul/ Maestrului meu, Ioanid! Ce pur fără margini se vede,/ s-aude, s-aşterne...tocmit drept semn sfânt al pânzelor albe,/ din care mi-a dat Ioanid! Întocmai ca fiul lui Argus/ – mereu visător şi uimit – a mers şi-a ajuns chiar Acolo/ ispravnicul meu, Ioanid! Se ...

Pe linia orizontului care desparte orice de orice, oricând de oricând şi oricum de oricum, cam la şapte dumitriţe distanţă de casa mea cu cer la uşă, văd (mai mult bănuiesc) o siluetă albă. Aşa de albă, aşa de subţire şi aşa de transparentă încât îmi vine să cred că-i mai degrabă o umbră de siluetă, o metaforă, o fantasmă, o lucrare a halucinaţiei, iar nu ceva real, palpabil, material, consistent. Desigur, e a o mie şi una oară când zăresc această Alcătuire � ...