Da... uite-aşa scrie femeia asta frumoasă, în caietul cu linii paralele şi orizontale, Acolo, pe mirabila şi admirabila margine sudică a mijlocului dintre Moldova de sus şi Moldova de jos! Uite-aşa: "Te rog să ierţi că nu te-am aşteptat/ şi am fugit cu-n fante de spatie,/ crezând că mă iubeşte până când/ m-oi dezbăra-ntru veci de poezie!// N-a fost aşa, cum am crezut... a fost/ o glumă proastă, o nenorocire,/ un vis urât...!... Numai nălţimea ta/ îmi poate-aduce pace ...

Da, sigur că da... în ziarul de ieri ziceam că intru-n cimitir să întâlnesc o femeie frumoasă şi deşteaptă! Da, iată banca de rezerve! Iată banca pe care stă ea, acea căutată pentru ca să-mi pozeze întru Arta Cuvântului! Da, ea este! N-are cum să fie alta! Că-i frumoasă până dincolo de turla bisericii, până dincolo de văzduh şi până dincolo de ce cred eu că se numeşte Cer! Oare-o fi şi deşteaptă pe măsură, corespunzătoare aşteptărilor, visurilor şi căută ...

Hai să ne suim într-o caleaşcă/ şi să mergem tocmai Nicăieri! Hai, numai acolo ne aşteaptă/ mâine, astăzi, ieri, alaltăieri...! Ia-ţi cu tine rochia de seară,/ cea în care te-am îndrăgostit, rochia cea movă şi subţire,/ rochia cea fără de sfârşit! Hai... că se apropie secunda/ şi răbdarea clocoteşte-n cai, drumul este gata, sigur, singur,/ şi e drept ca lumânarea... hai! Moartea mi se pare urâcioasă/ şi flecară cu intenţii mici, viaţa mi se pare prea banală/ ...

Într-o după-amiază, nu chiar de mult...(să tot fie unsprezece kilometri liniari de atunci)...hotărăsc să agăţ o femeie frumoasă şi deşteaptă. Nu pentru ce crede ori speră nu ştiu care (oarecare) cititor împătimit de cancanuri aiuritoare, nu pentru ce gândeşte un amator de mondenităţi stupide, ci pentru a-mi poza (metaforic şi serios vorbind) întru intenţia mea de a de/scrie cel mai frumos poem despre cea mai importantă şi in/descriptibilă zi din viaţa unui substantiv ...

N-am mai avut răbdare şi m-am dus până acolo, chiar până la poartă – era lumină-n geamuri şi-am strigat ultimul strigăt, poate mă aude şi îmi deschide şi apoi mă iartă pentru greşeală şi pentru păcat, cu farmecele lui ne/cunoscute şi cu blândeţi păstrate-ntruna pentru cei care fug de Naltul cestui Centru!   Şi mi-a deschis...şi m-a primit în cel mai simplu loc şi nevăzut la chipu-i: şi-a început iertarea pentru tot, cum nu mi-a dat prin inimă şi minte, cum n ...

Hei, tu, care eşti acolo! Hei, tu, care eşti Aici! Te strig de-o viaţă întreagă, însă nu mă auzi, nu vrei să mă auzi, nu ştii să mă auzi...chiar nimic, nimic, nimic nu catadicseşti să-(mi) zici! Te rog să-(mi) spui măcar dacă ţi-am greşit cu ceva! Te rog să-(mi) spui măcar dacă am atins vreodată numele tău! Te rog să nu mai stai pe gânduri şi să mă anunţi care-i diferenţa dintre bine şi rău! Adică, e rău că am fost născut, ori e bine? Oare trebuie să-(mi) ...

S-apropie lumina de-ntuneric, mersul de stat şi funia de par, eonul fuge-nfricoşat de sine, nimic de tot şi n-am de am habar!   Nici nu visez că am trecut odată prin fermecarea sufletului tău, cerul se face una cu pământul, susurul tace-n frunză şi-n pârău!   Cenuşa se aşterne ca uitarea, în orice loc şi timp şi orice mod, dar ce purificare-i într-această dulce-spăimoasă ardere de tot!   Parcă n-am fost odată dimpreună, într-un vârtej năucitor şi sfânt – at� ...

Aşa se auzea în toată România: „Enigmatici şi cuminţi, terminându-şi rostul lor, lângă noi se sting şi mor dragii noştri, dragi părinţi”... Şi consider că tot poporul normal ştie cine a scris aceste versuri răscolitoare, când le-a scris, cine şi cum şi unde le-a cântat prima oară, a mia oară...! Aşa, spre luare-aminte! Aşa, spre tot ce mai poate însemna recunoştinţă şi grijă „pentru cei ce ne-au făcut”! Aşa, să nu mai vedem bătrâni şi bătrâne cu m� ...

A fost frumos, foarte frumos... sublim a fost, curat a fost de jos în sus, de sus în jos, a fost păcatul cel mai scump din timpul nost înmărmurit într-un atunci miraculos - păcat c-a fost foarte puţin, foarte puţin, dar fără leac şi fără nici un preţ de cost, mult mai puţin decât mai poate fi puţin, dar mult mai mult decât e-o moarte fără rost! Doamne, ce gol... ce gol adânc... ce gol adânc de sus în jos, cu toată inima la gât, cu lăcrămare-n ochiul drept şi-n ochi ...

Din când în când, aşa, ca-ntr-un ritual de care nu mă pot elibera-n vecii vecilor (vecii vecilor din viaţă, nu din moarte) iau autobuzul şi mă duc în gara asta, în gara cealaltă, în toate gările prin care a fost şi a trecut şi Mama. Fiindcă, exact în centrul Sinelui, hrănesc Ideea că Născătoarea mea şi a ta şi a lui a lăsat în urmă o infinitate de Cuvinte frumoase şi curate, nespuse şi nebănuite de mine. Ieri, la ora când ultimul stol de gâşte a trecut spre apa c ...