!nu trece nimeni! şi doar mă uit cu atenţie taman din clipa în care am fost născut mă uit nici măcar o scânteie nu trece! !şi doar pe aici e drumul încolo şi încoace şi doar eu sunt pus la numărare eu sunt des/făcătorul de lege eu sunt mereu/crescătorul de pâine şi pace! !nu trece nimeni! şi doar mă mor cu atenţie taman din aceeaşi clipă şi din aceeaşi cauză! !cred că eu sunt pus la numărătoare cred că toţi stau şi se uită la mine cum trec şi cred că lor li se ...

Imposibil să nu-ţi mai aduci aminte ce poezie ţi-am suflat atunci, când a murit maică-ta! Că eram şi eu acolo! Nu m-ai văzut? Ce-i drept, sunt foarte greu de remarcat, dar ochiului tău nu cred că i-a scăpat exact ceea ce urmăreşti acum! Ţii minte că ţi-a dat taică-tău o hârtie cu linii paralele şi un creion chimic... şi ai scris cea mai frumoasă elegie despre moartea unei mame, după dictatura mea? Ia ascultă la mine, dacă uiţi chiar şi momentele esenţiale din viaţă! ...

a din a şi au din a(u)r, jos din sus şi stă din s(t)are, un (a)colo de aproape şi-un (a)ici din depărtare (r)ai din ia(d) şi nu-i din este, e din e şi pic din pică, rod din dor, aşa din altfel, sus din jos, curaj din frică n-ai din nai, dacă din trestii nu se mai aud cântate oac din oac - încă se poate, încă, fără doar şi poate dai din dar, din cale-afară - o din o, sigur din pare într-o vreme prea de/vreme şi un timp care pe care da(i) din nu, surâs prin lacrimi, inimă d ...

Domnule, în ziarul de ieri nu am reuşit să smulg nici o glasnică din muţenia ta ne/fecundă! Hai, te rog, pronunţă-te măcar pentru azi, că nu se ştie dac-om mai fi-n cel de mâine! Tu poţi fi sigur că ajungi? Nici eu, cât sunt de veşnică, nu ştiu dacă mai ajung, d-apoi tu! Apropo de ajungere, tu ştii că eu, fără tine şi fără alţii ca tine, nu pot ajunge nici măcar în următoarea secundă? Dacă nu ştii, îţi spun eu, acum!  Şi, cred că n-ai uitat, începe naibii, ...

Motto: "Sunt din ce în ce mai vizitat/ de un timp necunoscut/ în care se întorc/ gândurile care m-au părăsit./ Înapoi în ţarc, cu iarba în gură/ încep numărătoarea, mulsul,/ tunsul şi strângerea lânii/ în căpiţe bârsane/ cu furca pe piept." (Corneliu Antoniu - Mecanisme de apărare)A venit vremea să te rog: mergi încet, nu te mai grăbi, eşti foarte ostenit şi nu vreau să ţi se întâmple vro ceva, nu vreau să te împiedici pe lama de cuţit, mi-i tare frică de suf ...

De ce mă urmăreşti, domnule? Ţi-am făcut vrun rău? Vrei să-mi faci vrun bine? Ce ai de gând? Sunt în stare să te înfrunt, dar spune-mi care-i scopul dumneata! Vrei să-ţi spun că eşti caraghios? Te ţii toată ziulica şi toată nopticica de coada mea, însă nu zici nimic! Cum ies din casă, hop şi tu după trena mea! Oare te-a pus cineva să te ţii scai de mine? Nu-mi este frică! Nu! Doar atâta rugăminte-ţi fac: eşti îndrăgostit de persoana/ personalitatea mea? Dacă da, ...

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou" ? oare cine bate vântul? oare cine trece viaţa ? ? cine osteneşte ceasul? cine mută dealu-n vale ? ? cine rugineşte lanţul? cine putrezeşte crucea ? ? cine-s gândurile mele? cine-s visurile tale ? ? cine taie, şi nu vinde? cine cântă, şi nu joacă ? ? cine pregăteşte cina? cine se repede-n toacă ? ? cine fură, şi nu-l prinde? cine are, deşi n-are ? ? cine tace când i-i sete şi bea luna din căldare ? ? cine face apă rece ...

Sigur că da!... Încet şi-n tăcere, ceşti tuspatru (reuniţi printr-un joc devastator al întâmplării) dărâmă gardul împărţirilor şi al despărţirilor de atâta vreme bună şi rea, dar şi de atâta trecere a timpului indiferent şi in/util. Nuia cu nuia şi par cu par, „zidul” scade, dispare, se face una cu cerul şi alta cu pământul, lăsând loc luminii să inunde ogrăzile şi grădinile, sufletele crispate ale celor doi Departe şi ale celor doi Aproape. Nimeni nu a mai ...

Şi ea, şi el se uită-nspre porţile-amândouă. Ion înlemneşte cu linguriţa-n chesea. Şi Maria înlemneşte la fel. Fiindcă la poarta lui bate Ioana, despre care credea (toată lumea credea) că a murit. Fiindcă dinspre poarta ei bate Costică, despre care credea (toată lumea credea) că a murit pe front. Cei doi despărţiţi de gard aveau să afle că, de fapt, Ioana-şi luase lumea în cap, considerându-l dispărut la Ţiganca pe omul ei. Şi că, de fapt, lui Costică nu-i trecuse ...

Din sufletul tău mare cât Luna cea mai plină am învăţat (întruna) să tai frunze la câini, aici, pe strada Frunzei, cu grijă şi cu poftă... şi să (le)-ascult lătrarea... şi să mă spăl pe mâini când vine, pasămite, vrun timp de judecată cu vorbă contondentă, din unghi obtuz şi-amar... şi să-(mi) trimit (aiurea) la Ana şi Caiafa părerile de bine, de rău... să n-am habar că toate dimprejuru-mi... (şi sfinte! şi păgâne!)... nu au nici o scăpare, dacă-s jucate s ...