Aproape are irisuri albastre. Departe are irisuri verzi. Ion se întreabă ce culoare se întâmplă dacă (se) amestecă verde cu albastru. Maria cu Ion, adică. Aproape cu Departe, adică. Adicătelea, aproape cu departe, nu? Sigur că da! Cum să nu (se) întrebe? Şi Departe îşi pune aceeaşi întrebare. Dar n-are curaj să vină lângă Aproape şi să-i spună în faţă. Stă dincolo de gard şi trebăluieşte. Dar şi trage cu coada ochiului verde la Ion. Ion stă dincolo de gard şi t ...

Câtă LUMINĂ-mi bate-n geam... şi eu nu ştiusă mai deschid şi s-o primesc... sunt prea pustiu -plătesc impozit pe PĂCAT,/ cu îngâmfare de ŞAH MAT,numai NEBUNUL crede-ntruna că sunt viu !!!REGINA-i dusă prin poghiazuri, hăt de cândm-a prins c-o TURĂ mai în faţă şi plângând -numai NEBUNUL râde şui/ şi-o strigă pe nebuna lui:oare de ce n-a stat şi el, ca noi, la rând ???!!!ce fel de mulţi cu flori de câmp la geamul meuşi toţi se roagă să mă ierte DUMNEZEU -dar to� ...

Maria Departe nu stă la mare distanţă de Ion Aproape. Între ei nu se află decât un gard din nuiele de carpen împletite orizontal printre pari de salcâm. Bărbatul femeii Departe, Costică, a murit pe frontul de est, la Ţiganca, în al doilea război mondial. Femeia bărbatului Aproape, Ioana, a murit de inimă rea, acasă, când Ion era la Ţiganca, soldat şi camarad de-al lui Costică, în acelaşi pluton, dar şi în aceeaşi grupă de infanterişti. Carne de tun săracă şi multă ...

o văd în cădere, numai în cădere o văd - în rest, toată viaţa, ca şi cum n-ar fi, ca şi cum n-aş avea ochi pentru înainte şi îndărăt, iar ea, ca şi cum n-ar avea noapte şi zi din când în când - să nu mi se pară că nu-s pe acest frumos şi trist şi nalt şi adânc rotund - glasul matern mă roagă să mă uit în sus şi s-o văd şi să-mi re/dau samă cât pot fi de mărunt şi mă uit, şi mă uit - şi numai în cădere mă vede şi mă apucă de mâini şi mă ridic ...

Sigur că da! Cum să nu-mi aduc aminte? Parcă aşa era: vă ordon, treceţi Prutul! Sau, dacă am avea un alt Mareşal deştept, numai bun de asasinat, ar urma să-mi amintesc: vă ordon, treceţi Nistrul! Sau, dacă am avea...!... Dar nu avem! Asta-i: nu avem! Şi, dacă nu avem, ce facem? Stăm aşa, cu aia-n ăla, cu alea-n alea, cu alea-n ăla? Nu, nu stăm! Nu stăm, şi pace! Da? Drept pentru care, zicem: vă rog foarte frumos, treceţi Dincolo! De ce? Păi, aici ce mama zmeilor să mai ...

Motto:„lumină lină lini lumini/ răsar din codrii mari de crini/ i-atâta noapte şi uitare/ şi lumile-au pierit din zare/ au mai rămas din veghea lor/ luminile luminilor” - (Ioan Alexandru - „Lumină lină”)Tocmai din centrul nevăzut al lumiivin să-ţi aduc umilul meu cuvânt:sunt dependent de gândurile talenegre şi albe, care mi-au înfrântcărări şi visuri şi mirări spre tine,chiar şi ne/norocirea de-a mai fiun fluture de lampă, fără minte,gata de moarte-n fiecare zi. ...

Am crezut că a dat colţul... şi nu m-a chemat şi pe mine la îngropare. Nu, nu a murit. Nu moare moş Ion Mutelcă, aşa, cu una, cu două, cu şapte, cu nouă, cu o mie şi una de boli pe trupul şi pe sufletul lui de consumator. Consumator serios de realitate românească, de nenorocire democrată şi de nesimţire capitalistă. Nu moare moş Mutelcă de dragul Patriei, de sanchi, de ciudă, de dragul ne/aleşilor ajunşi nişte penali şi nişte penibili, nişte cărnuri şi cărniţe car ...

care CAPĂT? - (parcă) se aude dinspre împrejurul lui TOT, ca şi cum o confuzie/iluzie gramaticală/materială stăpâneşte centrul afacerilor morfologice şi sintactice ale majestăţii sale: cuvântul îndurerat în cot şi-n întreaga lui dimensiune cu alură/pretenţie imperială şi cu plus/minus ZERO însemnătăţi teoretice şi practice pe toate scările ne/inventate şi suitoare/coborâtoare până în agonia şi extazul acestui timp/spaţiu indiferent, până în fundul şi în c ...

Trecuse un veac de mii de ani de la naşterea mea - şi eu încă umblam cu cercul printre marile şi ultimele minuni ale lumii, şi tu stăteai şi umblai după mine cu ghetele pe dos şi în rochie de stambă, şi eu îţi recitam şi-ţi scriam poezii despre aria cercului şi aria iubirii exact când plângeai cât de trist şi cât de frumos ştiu să moară fluturii de lampă! Acum nu mai ştiu câte veacuri de mii de ani au trecut de la moartea mea, nu mai ştiu dacă aria cercului şi a ...

Şi nici în ruptul capului nu-mi amintesc de ce naiba n-am scris niciodată despre lacrămi. Adicătelea, ticălosul de mine, am manuscris aşa de mult despre Mamă şi despre Maria şi despre Deşertăciune, încât mi se pare o crimă să nu desenez măcar un cuvânt despre lacrămă, lăcrămare, lăcrămaţie, lacrimatoriu. Şi iată-mă pus în situaţia să scriu despre-un plâns, despre-un anume plâns. Din acela real şi cutremurător, nu fals şi urlat. Nici nu ştiu cum să încep. Ş ...