chiar acuma scriu cea mai frumoasă poezie, dar nu cred că am s-o duc până la capăt, vreodată - cum să ajung tocmai acolo şi să zic „îţi mulţumesc, DUMNEZEULE, astfel a fost să fie (!) îţi place cum a ieşit această splendoare terminată (?) îţi place cum gândesc de/spre TOT şi de/spre NIMIC (?) vezi cât de înaltă/adâncă mi-i RE/VEDEREA pe care ai (s)pus-o în ochi(i) (mei) de STEA ne/întâmplătoare” (?) decât să zic aşa, iar DUMNEZEU să râdă la mine şi să-m ...

După ploaia asta zdravănă, mulţumită fetei de pe partea cealaltă a şoselei dintre raionul Bereşti şi cătunul Zimbru, iată, prin ochii mei şi ai ei trec şi se petrec o grămadă de care. Şiruri lungi şi nesfârşite de care. Care mai de care dintre care mai pline şi mai goale şi mai troncănitoare. Care mai de care dintre care mai mici şi mai mari, după trebuinţă, după buzunar, după număr de copii, după poftă, după obicei, după orânduiala şi organizarea în gospodăr ...

vreau să te văd...şi nu pot să te văd –/ nişte cuvinte negre nu mă lasă – sunt singur, singur, umblu mult şi-ncet,/ prin gând, prin vis, prin suflet şi prin casă   mă uit pe geam, aşa, din când în când –/ poate treci tu, întâmplător, pe stradă, şi te opreşti câr ţine un surâs –/ dar nimenea nu poate să mă vadă   mă uit în sus, la fel – vreau să-nţeleg/ distanţa clară dintre rău şi bine – adun şi scad, împart, despart – văd cum/ tavanul se ...

Oare cum e mai bine? Să zidesc o fântână cu Maria în loc de Ana? Ori să trec la renunţare? Dacă o aşez în durarea fântânii, rămân fără ea! Dacă nu, rămân cu ea, dar bântuită de sete! Nu, nu pot să renunţ! Abia am găsit-o! Trebuie să fie o cale de salvare! Şi pentru Maria, şi pentru sete/secetă! Şi cred că trebuie să caut, nu să stau aşa, cu mâinile-n buzunare, cu lenea-n suflet şi-n trup! Nici măcar nu-s în stare să mă rog, să invoc cele Tării ale cestui ...

fac lacrimi şi mă rog să se întâmple ce-am aşteptat să văd la fiecare – să vină toţi cei care ştiu să plângă de bucurie şi de întristare !!! le dau la toţi cei care au păsare de tot ce mai înseamnă sfiiciune în faţa vieţii şi în faţa morţii – steauă-răsare, chiar şi steauă-apune !!! nimic nu-i mai curat şi simplu pentru dumnezeiasca noastr-alcătuire decât s-avem o lacrimă acolo, n-adâncul condamnat să nu/se mire când orice descântare se sfârşeşte ...

Maria paşte vaca pe partea cealaltă. Eu pasc vaca pe partea asta. Aşa s-a nimerit? Sau aşa a fost programat? Nu ştiu, dar trebuie să aflu. Că nu pot sta fără să mă pun la punct cu părţile astea. Eu, bunăoară, nu sunt convins dacă partea asta nu-i cealaltă şi dacă partea cealaltă nu-i asta. Oare Maria ştie? Dacă ştie, de ce nu-mi spune şi mie? Fiindcă, după cum paşte vaca şi după cum sfredeleşte văzduhul cu ochii căprii, cred că-i mult mai învăţată decât mine ...

e simplu cum de-acum până atunci. e simplu cum de-atunci până acuma – dacă nu calc pe taine şi porunci, dacă nu uit de taica şi de muma, dacă mă doare sufletul când văd cum păsările intră în tăcere, cum ies din zbor şi cad într-un prăpăd dezlănţuit de morgă şi avere, adus şi-aici şi-acolo şi-orişiunde NIMIC şi NIMENI nu se poate-ascunde !!!   se ştie ce, dar nu se spune cum – se ştie cum, dar nu se spune cine s-a dat cu naiba şi-a zvârlit pe drum precaritat ...

Soarele răsare sprinten şi cu mare chef de căldură. E luni şi-i prima zi din prima vacanţă mare. Vacanţa mea, nu a lui. Că soarele n-are oprire. Nu se hodineşte. Nu pune traista-n cui. Ferească sfântul cel Mare să se oprească din mers gogoloiul ăsta înflăcărat! Nu?...Da, răsare, se clăteşte pe ochi...şi începe să se suie încoace, spre mine, spre amiază. Că eu aşa sunt în stare să percep mişcarea asta zilnică, banală a...lucrurilor. Cred cu încăpăţânare că m ...

şi poate chiar am să ajung/ tocmai la marginile tale, măcar o clipă să-nţeleg/ de ce, de unde, până unde se-ntâmplă tot ce (n)-am văzut,/ (n)-am auzit pe astă cale, tot ce mai ştiu, tot ce mai cred/ că e frumos şi (nu) s-ascunde şi (nu) mă-ndeamnă la păcat/ şi mă condamnă la candoare, se naşte n-orişice moment/ şi n-orişicare clipă moare   şi poate chiar am să te rog/ să-mi dai alăturea de tine un loc de veci, mărunt, egal/ cu (ne)putinţa firii mele de-a renunţ ...

Nu, nici nu mă gândesc s-o rog să fugă din Lumină. Nu, nici nu mă gândesc să ostenească. Dacă fuge ori osteneşte, sunt în pericol, sunt pierdut. Şi nu-i bai că sunt eu în pericol, ci milă mi-i de Lumină, ci milă mi-i de Maria. Ce frumos stă Maria lângă Lumină, gramatical şi spiritual vorbind şi scriind! Ce frumos stau una în cealaltă! Oare cine a fost la Început? Maria sau Lumina? Eu cred şi vreau să susţin că Maria a fost la Început! Alţii cred că Lumina a fost ...