Trupele ruse au început retragerea din Herson, ucrainenii rămân prudenți

Trupele ruse au început retragerea din Herson, ucrainenii rămân prudenți
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Retragerea trupelor rusești din oraşul Herson şi din nordul regiunii ucrainene omonime se află în curs de desfășurare, a declarat joi Ministerul Apărării rus, transmite EFE.

”Se execută manevra de transferare a unităţilor trupelor ruse către poziţii amenajate pe malul stâng al fluviului Nipru, în strictă consonanţă cu planul aprobat”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei ruse, Igor Konaşenkov, în buletinul zilnic de război.

Comandantul forţelor ruse în Ucraina, generalul Serghei Surovikin, a anunţat miercuri că manevra privind transferarea trupelor pe malul stâng al Niprului se va executa ''într-un interval scurt de timp''. ''După evaluarea situaţiei create, propunem transferarea apărării pe malul stâng al fluviului Nipru. Îmi dau seama că aceasta nu este o decizie uşoară'', i-a transmis Surovikin ministrului Apărării rus, Serghei Şoigu.

Într-o declaraţie televizată, generalul Serghei Surovikin a precizat că oraşul Herson, situat pe malul de vest al Niprului, nu mai poate fi aprovizionat. El a susţinut totodată că pentru trupele ruse din zonă există ameninţarea unui atac ucrainean cu rachete asupra barajului Nova Kahovka, ceea ce ar produce inundarea unei mari părţi a Hersonului. ”Apare o nouă ameninţare pentru populaţia civilă şi izolarea totală a forţelor noastre pe malul drept al Niprului”, a explicat generalul, care a propus ca trupele ruse să ia poziţii defensive pe malul de est al fluviului. ”Sunt de acord cu concluziile şi propunerile dumneavoastră. Începeţi retragerea soldaţilor şi luaţi toate măsurile pentru a transfera trupele peste râu!”, a transmis Şoigu, în urma raportului generalului Surovikin.

Totuşi, în Ucraina, vestea despre retragerea rusă din Herson a fost primită cu neîncredere. ”Duşmanul nu ne face daruri, nu face «gesturi de bunăvoinţă»”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în obişnuita sa intervenţie nocturnă. Şeful statului ucrainean a adăugat că, din acest motiv, forţele ucrainene trebuie să acţioneze ”cu mare atenţie, fără emoţii şi fără riscuri inutile”.

Pe de altă parte, Zelenski a avertizat ”încă o dată” autorităţile de la Moscova că ”orice încercare” de a arunca în aer barajul hidroelectric de la Nova Kahovka, de a inunda teritoriul şi de a lăsa fără apă centrala nucleară Zaporojie ”ar însemna că (Rusia) declară război întregii lumi”.

Citit 670 ori Ultima modificare Joi, 10 Noiembrie 2022 17:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.