Gălăţenii de la marginea civilizaţiei: Fără canalizare şi la cheremul hoţilor
Foto: Bogdan Codrescu

Gălăţenii de la marginea civilizaţiei: Fără canalizare şi la cheremul hoţilor
PENAL. Milioane de lei pierdute pentru utilităţile din ”Dimitrie Cantemir”. În atâția ani, oamenii s-au obişnuit cu lipsa canalizării
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Un cartier la cheremul hoţilor care fură chiar şi ziua * Canalizările lăsate de hoţi fără capac, un pericol pentru locuitori * Bălăriile crescute peste măsură dau locului un aspect sălbatic, de savană * Alei şi parcări neterminate de ani buni


Peste 7.000 de locuinţe, un palat al sporturilor, un mall cu cinema, centru spitalicesc, şcoli, grădiniţe, centru wellness, parc acvatic şi parc de distracţii, aşa arăta pe hârtie cartierul "Dimitrie Cantemir". În realitate, oamenii care trăiesc în cele peste 300 de apartamente nu numai că nu mai au nicio speranţă legată de toate aceste promisiuni, dar n-au măcar condiţiile de trai pe care le au cetăţenii din mediul rural.

Năpădiţi de buruieni şi ţânţari, călcaţi de hoţi ziua în amiaza mare, oamenii trăiesc mai rău ca la sat, cartierul neavând nici acum, la șapte ani de când au fost date în folosinţă ultimele apartamente construite aici, sistem de canalizare. 

Situaţia e atât de cumplită, încât locuitorii par să se fi obişnuit deja cu situaţia. Dacă-i întrebi de neajunsuri, se plâng de bălării, de programul autobuzului, de ţânţari, sau alte lucruri. Abia atunci când deschizi vorba despre canalizare, li se adună pe limbă tot năduful.

"Trăim ca-n Evul Mediu. Nu vreţi să ştiţi cum miroase întregul cartier după ploaie. Vine să vidanjeze de două ori pe săptămână, dar tot miroase. Cică lucrează la sistemul de canalizare, dar mie tot nu-mi vine să cred că va fi vreodată funcţional", se plânge Ion Anghel. 

Scepticismul locuitorilor este pe deplin justificat: în 2005 Primăria condusă de Dumitru Nicolae a încheiat un contract cu SC Unicom pentru realizarea acestei investiţii, iar în 2012, primarul Marius Stan a constatat că s-au făcut plăţi în valoare de peste 2,3 milioane de lei, dar pe amplasament nu există nimic, motiv pentru care s-a formulat plângere penală. Cu toate acestea iţele acestor lucrări cu iz penal au rămas descurcate. Actuala administraţie a încheiat un alt contract, de data aceasta cu firma bucureşteană Edas Exim SRL, care în prezent lucrează la construcţia staţiei de epurare. Investiţia, menită să deservească 1.500 de persoane, este realizată cu bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale, care, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, ne-a alocat 2,9 milioane de lei cu TVA. Cu alte cuvinte, gălăţenii plătesc din buzunarul lor a doua oară aceste lucrări destul de costisitoare, dar nimeni n-a fost tras la răspundere, în 14 ani, de banii tocaţi cu nemiluita pe construcţii inexistente. 

La faţa locului, clădirea care va adăposti staţia de epurare pare gata. De la unul dintre lucrători am aflat însă că lucrările sunt realizate în proporţie de 80 la sută, dar suntem asiguraţi că treaba va fi finalizată până în septembrie,, nu în iulie, aşa cum era prevăzut în contract.

Buruienile, cât un stat de om, ca-n savană

Primele lucruri care-ţi sar în ochi dacă te plimbi puţin prin "Dimitrie Cantemir" sunt bălăriile crescute peste măsură, care dau locului un aspect sălbatic, de savană. Dacă treci pe unele alei, nici nu te mai vezi de vegetaţia crescută în urma ploilor abundente. Nici nu se mai văd băncile, cotropite cu totul de ierburile care s-au strecurat printre bârnele lor.

Oamenii se plâng că la adăpostul bălăriilor se ascund căpuşele şi tânţarii care i-au cotropit cu totul.

"Doar plătim şi noi aceleaşi taxe precum toţi gălăţenii, dar aici nu mai ajung să taie bălăriile, ne-au umplut cu totul. Unii vecini s-au gospodărit singuri. Şi-au cumpărat maşini de tuns iarba, că nu se mai poate trăi aşa!", se plânge o femeie.

Locuri de grătar, mese şi scaune de picnic

Pentru că nimic din spaţiile de agrement promise în proiectul cartierului de pe malul Siretului nu s-a înfăptuit, pentru că autorităţile par să fi uitat de ei, oamenii s-au gospodărit singuri. În mai multe grădini poţi găsi grătare şi măsuţe de picnic, dar şi buturugi rustice care amintesc de cavalerii Mesei Rotunde. Chiar lângă strada principală locuitorii au încropit chiar şi două foişoare care să-i apere de ploaie sau de soarele arzător. În parcări pot fi văzute câteva rulote,  ba chiar şi o barcă, într-o grădină , lângă mesele de picnic, ca atmosfera estivală să fie completă.

Infracţionalitate, pentru că nu există post de poliţie

Situat la ceva distanţă de Galaţi, Cartierul "Dimitrie Cantemir" ar trebui să fie o oază de linişte, departe de lumea dezlănţuită. Însă lipsa unui post de Poliţie sau Poliţie locală în zonă, îi lasă pe locuitori pradă infractorilor, care au ajuns să "opereze", nu doar noaptea, sub protecţia întunericului, ci chiar şi ziua.

"Nu vedem poliţie patrulând pe aici, decât dacă e vreo urgenţă, ceva. În rest, suntem la dispoziţia hoţilor, care au ajuns să intre în scări şi să fure chiar din faţa uşilor oamenilor. Aşa i-a furat vecinului meu bicicleta. Au urcat la etajul al doilea, i-au spart sistemul de siguranţă şi au plecat cu ea în spate dimineaţa, la ora când pleacă lumea la muncă. Atât tupeu au ajuns să aibă. S-a văzut asta pe camera de luat vederi pe care am instalat-o din banii mei! A venit poliţia, le-am trimis fimul, au venit înapoi, mi-au spus că n-au internet la sediu. Le-am dat un stick, apoi. Dar degeaba. Nici în ziua de azi vecinul nu ştie nimic despre bicicleta lui", ne povesteşte Ion Anghel.

Mai mult decât atât, omul povesteşte cum s-a întâlnit cu hoţul pe scări, ziua în amiaza mare: "Şi mie a vrut unul să-mi fure o trusă de scule. Eu stau la etajul al treilea, la mansardă, alături e apartamentul socrilor, iar pe coridor mi-am făcut un dulap în care îmi ţin sculele, sub cheie, normal. A spart lacătul şi pleca cu trusa mea de scule, dar din întâmplare, tocmai atunci m-am nimerit să vin şi eu acasă şi am dat nas în nas cu el. I-am spus să lase trusa, că altfel va ajunge la Poliţie, pentru că am cameră de supraveghere. A pus-o jos, în final, dar a plecat ameninţându-mă că mă prinde el în cartier", mai explică bărbatul. 

Şi alţi locuitori din "Dimitrie Cantemir" ni s-au plâns de aceeaşi problemă a furturilor, dar şi de golanii care invadează zona noaptea în maşini, cu muzica dată la maximum.

"Ne-am săturat să facem reclamaţii, să cerem să vină poliţia, că nu vin. Suntem ai nimănui. Trebuie să suportăm furturile şi golanii, iar mâine poimâine şi pe cei care ne vor da în cap, pentru că infractorii nu se tem că vine poliţia prea repede. Măcar un post de Poliţie locală ar trebui înfiinţat, că nu se mai poate!", spune şi M. Grădinaru.  

De altfel, zona e arhicunoscută ca având cele câteva zeci de canalizări de pe care s-au furat toate capacele şi au fost vândute la fier vechi în repetate rânduri, fără ca autorităţile să poată face ceva.

Bazin cu apă adânc lăsat fără un capac măcar

Chiar la câţiva metri de strada principală, ascuns doar de frunzişul unor copaci, tronează un bazin plin apă, foarte adânc şi fără capac. Probabil ar fi trebuit să facă parte din reţeaua de canalizare care nu s-a finalizat de când s-a dat în folosinţă cartierul. În prezent nu foloseşte la nimic. E doar pepinieră pentru ţânţari, dar şi un real pericol pentru orice copil care ar fi curios s-au s-ar încumeta să se joace în zonă. Ar fi bine ca autorităţile să facă ceva înainte să se întâmple o tragedie.

Alei şi parcări neterminate de ani buni

Există o zonă, în dreptul bisericuţei în care cartierul arată mai rău ca la ţară. Aleile zac în aşteptarea asfaltului, inundate la fiecare ploaie, grămezi de moloz, bălării crescute fără nicio stavilă. Ba chiar şi o canalizare fără capac, cam în apropierea parcului de joacă, care reprezintă un real pericol pentru copii. Mai rău decât atât, aici se află şi o parcare neterminată. S-au montat bordurile, dar nu s-a mai turnat asfalt de ani buni. Autorităţile par să fi uitat cu totul de parcarea care nu a fost gata la inaugurare. Şi, cum nimeni nu se poate lăuda cu tăiatul unei panglici pentru o parcare, locul va rămân mult şi bine aşa. "Nu poate fi folosită parcarea. E plină de nisip şi nămol cărat de ploi. La orice ploaie rişti să rămâi cu autoturismul înţepenit aici", spune M. Grădinaru.

În aşteptarea urmelor de civilizaţie, un gazon de toată frumuseţea a crescut din mâlul care ţine loc de asfalt.

Fiecare cartier cu rabla lui

Nu există cartier care să nu aibă abandonată pe undeva câte o rablă, iar "Dimitrie Cantermir" nu face excepţie de la această regulă. În rând cu autoturismele locatarilor unui bloc, zace înţepenită într-o parcare, cu roţile dezumflate, roasă de rugină şi cu geamurile de la portiere sparte o maşină pe care nici culoarea nu e mai cunoaşte. Din nefericire, obiceiul prost al gălăţenilor de a-şi arunca gunoaiele oriunde numai la coş nu au transformat-o în focar de infecţie. Cu toate acestea, nimeni nu a luat nicio măsură.

Loc de joacă insuficient pentru un cartier întreg

Patru leagăne, un balansoar şi un tobogan sunt toată zestrea unicului parc pentru copii din cartier. Nici acelea nu sunt îngrijite măcar. Gardul împrejmuiește doar trei laturi ale parcului, iar pe unele locuri e dărâmat. Bălăriile au crescut şi aici nestingherite. "E neîngrijit şi insuficient pentru un cartier întreg. Dacă stăteam în oraş, mergeam în altă parte cu copilul să căutăm un loc de joacă. Aici suntem nevoiţi să stăm la coadă, spune Ion Anghel.

Joi, venim la Biserica "Sf. Mina"

"Viaţa liberă" continuă raidurile în cartierele Galaţiului pentru a afla de la cititori care sunt problemele cu care se confruntă în zona în care locuiesc. Astfel, joi, 18 iulie, între orele 9,00 şi 9,30, vă aşteptăm Biserica "Sf. Mina", pentru a ne spune care sunt neplăcerile pe care le întâmpinaţi în cartierul dumneavoastră şi ce pot face autorităţile pentru a le remedia. Cei care nu pot ajunge la întâlnire, ne pot trimite sesizările pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Citit 6330 ori Ultima modificare Marți, 16 Iulie 2019 00:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.