Pe jumătate înnegrită, statuia poetului Mihai Eminescu din parcul central al municipiului Galaţi oferă o imagine dezolantă. Un soi de erupţie negricioasă acoperă marmura. Sub piciorul julit al muzei, din pricina unui păienjeniş de fisuri, abia se mai poate descifra semnătura celui căruia îi datorăm acest monument - sculptorul Frederic Stork. Desigur, această stare de fapt nu durează de ieri, de azi, ci de câţiva ani buni, iar monumentul continuă să se degradeze. Există chiar riscul ca, în câţiva ani, să se prăbuşească de pe soclu, după cum avertizează plasticianul Gheorghe Andreescu. Cert este că Eminescu trebuie să aibă răbdare până în 2025, când monumentul ar putea beneficia de lucrări de igienizare.
"Am fost în Parcul «Eminescu» şi m-am îngrozit privind statuia poetului. Este pe jumătate înnegrită. Marmura aceea albă, strălucitoare, pentru o fiinţă care a biruit veacurile, este acum pătată, atacată şi tinde să nu mai fie ce a fost", este semnalul de alarmă pe care l-am primit din partea scriitoarei şi jurnalistei Violeta Ionescu.
După cum ne-a explicat Violeta Ionescu, în urma unei discuţii pe care a avut-o cu artistul plastic Gheorghe Andreescu, situaţia actuală a statuii este cauzată de ceea ce s-a petrecut în 15 iunie 2021, un fapt pe cât de real, pe atât de absurd, pe care l-am relatat şi noi la acel moment: coloranţii unei ghirlande agăţate pe monument au pătat marmura şi au intrat în porii ei: "Domnul Andreescu, cel care a repus de nu ştiu câte ori mâna Muzei, şi care este preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Galaţi, a scris un memoriu detaliat şi l-a înaintat Primăriei. Dar acolo a înţepenit, nu s-a făcut nimic. Fireşte, marmura se poate curăţa, dar Primăria trebuie să dispună şi să plătească curăţarea ei.
Statuia lui Eminescu din parcul nostru are 113 ani. A fost ridicata la 16 octombrie 1911, prin grija avocatului Corneliu Botez şi a poetului Emil Maur şi este opera sculptorului Frederic Stork. La inaugurarea ei, a fost sfinţită de episcopul Nifon al Dunării de Jos, în prezenţa unor personalităţi de seamă ale timpului: Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Duiliu Zamfirescu, Emil Gârleanu, Jean Bart, Natalia Negru, Dimitrie Anghel, Ion Minulescu, Maria Filotti etc.", a ţinut să reamintească jurnalista Violeta Ionescu.
Ce spune maestrul Gheorghe Andreescu
După cum ne-a explicat maestrul Gheorghe Andreescu, artist plastic şi restaurator de artă, monumentul ar avea nevoie de două categorii de lucrări: "În primul rând, ceea ce este cel mai evident - acea pată de negru, cauzată de nişte culori foarte-foarte agresive, care au intrat în primele straturi ale compoziţiei marmurei. Acolo este necesară o operaţiune de igienizare, făcută obigatoriu de un specialist. Cu ajutorul unei schele, în mod etapizat, cu diferite concentraţii de solvenţi, ca să nu afecteze rezistenţa marmurei. Şi este necesară şi o temperatură între 18 şi 22 de grade, pentru ca solvenţii să-şi facă treaba.
Cu totul separat, este nevoie şi de o restaurare. Timpul şi vremea nu sunt prielnice pentru statui! Eu, fiind unicul restaurator de obiecte de artă din Galaţi, am făcut precizarea că statuia ar trebui se intre într-un proces de restaurare mai curând decât s-ar crede, pentru că riscă să se prăbuşească din cauza slăbirii bazei sculpturii în sine. Dacă observaţi, pe spate mai sunt nişte crăpături de consistenţă. Ele la suprafaţă par inofensive, dar sunt profunde în esenţa materialului. Prin ele pătrunde apa, îngheaţă şi dislocă.
Blocul statuar este sculptat în marmură de Carrara, care are coeficient diferit de dilataţie faţă de soclu - calcar de Dobrogea, un calcar spongios, care suferă la diferenţe bruşte dintre temperatură şi umiditate. Ansamblul statuar s-ar putea distruge în următorii doi-trei ani", trage semnalul de alarmă maestrul Gheorghe Andreescu.
Acesta a propus ca întreg ansamblul sculptural să fie analizat de o echipă de experţi, de la minister, dar se poate face şi cu forţe locale. Iar între operaţiunile necesare se impune şi schimbarea soclului!
Ce ne-a răspuns Primăria Galaţi
"Direcția Județeană pentru Cultură Galați a sesizat Primăriei municipiului Galați prezența unor pete de culoare roșie pe statuia lui Mihai Eminescu din parcul cu același nume și a făcut recomandarea ca, pentru o igienizare profesionistă, să ne adresăm Muzeului de Artă Vizuală Galați și Asociației Uniunea Artiștilor Plastici (UAPR) din România, filiala Galați, în cadrul cărora lucrează restauratori profesioniști.
Primăria a solicitat UAPR Galați să întocmească un deviz estimativ pentru operațiuni de igienizare a monumentului, dar s-a primit deviz estimativ pentru lucrări de intervenție pe suprafețele de piatră și lucrări de tratare a pietrei.
Astfel, am solicitat un punct de vedere Direcției Județene pentru Cultură, care atrage atenția că lucrările prevăzute în deviz se încadrează în categoria lucrărilor de conservare-restaurare, iar pentru realizarea acestora este necesară elaborarea unei documentații de către un specialist/ expert acreditat de Ministerul Culturii (Legea 422/2021), cu condiția ca lucrările să fie realizate de către specialiști acreditați de Ministerul Culturii.
Prin urmare, am solicitat Muzeului de Artă Vizuală Galați ca, în colaborare cu Asociația UAPR Galați, să întocmească un deviz-ofertă pentru efectuarea unor lucrări de igienizare a ansamblului sculptural Mihai Eminescu, conform recomandărilor făcute de Direcția Județeană pentru Cultură Galați. La această solicitare încă nu am primit răspuns", ne-a comunicat Primăria, la solicitarea noastră de informaţii.
Avem şi un orizont de aşteptare privind intervenţia. La anul!
"În vederea remedierii aspectului estetic și îmbunătățirii stării de conservare a acestui monument, municipalitatea va elabora documentația necesară în conformitate cu prevederile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Costurile lucrărilor urmează a fi incluse în bugetul municipiului Galați pe anul 2025", ne-a comunicat Primăria Galaţi.
Foto: Anca Melinte