La câţiva paşi de grădina Ghetsimani, pelerini din toată lumea vin să se închine la Biserica Maicii Domnului * Un candelabru din timpul Regelui Carol I veghează mormântul în care Fecioara Maria a fost aşezată înainte de a fi ridicată la Ceruri * Icoana Maicii Domnului „Ierusalimiţa”, cea mai frumoasă din lume, ar putea ajunge şi în România!
Zice-se că, la Adormirea Maicii Domnului, apostolii au fost aduşi pe aripi de îngeri şi nori învolburaţi la căpătâiul Fecioarei Maria, pentru a-i veghea trecerea în Împărăţia Cerurilor. Şi iată, acum, locul cel minunat al împlinirii acestor fapte e chiar sub ochii noştri, aici, sub zidurile Ierusalimului, în Valea Iosafat de la poalele Muntelui Măslinilor. Aici, la doar câţiva paşi de Grădina Ghetsimani, se află Biserica Mormântului Maicii Domnului şi izvorul de binecuvântare pentru toţi cei ce-şi pun nădejdea în Maica Vieţii. Nu degeaba ziua de Sfânta Maria Mare – Adormirea Maicii Domnului – atât de iubită pe meleagurile noastre, mai e cunoscută prin unele părţi şi ca „Paştele Verii”. De altfel, şi postul ce precede sărbătoarea se spune în popor că este „rupt” din Postul Mare, iar multe rânduieli bisericeşti din preajma Adormirii Maicii Domnului poartă ecoul slujbelor din perioada pascală. Şi cum să nu fie aşa, când în amândouă Sărbătorile Împărăteşti se poate desluşi aceeaşi promisiune a Învierii şi a vieţii cele veşnice.
Pentru noi, astăzi, trecători prin freamătul Ierusalimului, cu pelerinii din toate colţurile lumii, cu autocarele care cu greu găsesc un loc de parcare pe străduţele înguste de lângă Ghetsimani, cu vânzătorii de suveniruri bisericeşti, locul nu mai aduce, desigur, cu cel de acum aproape două mii de ani. Oraşul nou, rostogolit peste vechile ziduri ale cetăţii, a „înghiţit” Muntele Măslinilor şi poate doar dogoarea năucitoare a soarelui să mai fie acum ca în vremurile de demult. Până şi piatra gălbuie devine sfărâmicioasă sub picioarele noastre şi doar stropul de umbră aruncat la trecerea pe lângă singuraticii sicomori de pe marginea cărăruilor abrupte ne mai aduce puţină alinare.
Biserica Mormântului Maicii Domnului se dezvăluie deodată privirilor, dar nu este aşa cum, poate, ne-am fi imaginat-o. Privită din afară, nu e marcată printr-o monumentalitate grandioasă şi doar un şir de trepte coboară spre o mică esplanadă ce se închide într-o arcadă ce străjuieşte intrarea în Sfântul Locaş. Dar, odată ce păşim dincolo de prag, realizăm cu uimire că locul pe care îl căutam se găseşte la capătul unui lung şir de scări ce coboară adânc în stâncă şi al cărui sfârşit nici nu se întrezăreşte cu totul de sus. Dar şi mai mult te uimeşte mulţimea de candele ce te întâmpină pe sub bolta care coboară şi care te conduce precum o cărare strălucitoare spre paraclisul ce adăposteşte mormântul Maicii Domnului. Am aflat că nu mai puţin de 500 de candele luminează biserica - 250 ale Bisericii Ortodoxe, iar 250 ale celorlalte culte creştine istorice din Ierusalim. Un candelabru cu măiestrie lucrat atrage mai cu seamă atenţia. Şi nu mică ne-a fost mirarea să află că acesta este o donaţie din partea României, din timpul Regelui Carol I, drept mulţumire pentru ocrotirea pe care adesea, în vremuri de restrişte, Maica Domnului a adus-o acestui popor!
Toate cum s-au petrecut
Nu se ştie cu exactitate nici ziua, nici anul morţii Maicii Domnului, pentru că în Evanghelii nu se spune nimic despre acest eveniment, însă textele şi mărturiile sfinţilor părinţi ne ajută să aflăm toate cum s-au petrecut. Astfel, potrivit tradiţiei bisericeşti, cu trei zile înainte de trecerea la viaţa veşnică, Maica Domnului a fost vestită de Arhanghelul Gavriil, care i-ar fi zis: ”Acestea zice Fiul Tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa nemuritoare”. Şi aşa, după ce a pregătit toate cele cuvenite înmormântării, Maica Domnului şi-a lăsat sufletul în mâinile Fiului Său. Atunci se spune că un tunet mare a vestit adunarea tuturor apostolilor lui Hristos, care au venit aduşi de îngeri la casa Maicii Domului din Ierusalim. Tot ei sunt cei care au petrecut-o pe Maica Domnului până la mormântul din Ghetsimani. Dar, printr-o dumnezeiască aşezare a lucrurilor, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, el ajungând abia trei zile mai târziu. Întristat, a cerut să se deschidă mormântul, pentru a vedea şi el chipul adormit al Maicii Domnului. Şi spre urmarea lor, apostolii au găsit mormântul gol, doar acoperământul rămânând mărturie a mutării Maicii Domnului la ceruri cu trup cu tot!
Istoria Bisericii Maicii Domnului
Locul în care s-a aflat mormântul Maicii Domnului a devenit loc de închinăciune încă din primele secole creştine, iar aici avea să fie zidită şi o biserică în vremea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Dar generalizarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului şi toate rânduielile legate de această sărbătoarea aveau să se statornicească în timpul împăratului bizantin Mauriciu (528 - 603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi care a fixat definitiv şi data sărbătoririi ei la 15 august.
La fel ca şi multe alte biserici creştine din Ţara Sfântă, şi Biserica Maicii Domnului a trecut de-a lungul timpului prin multe încercări. În anul 614, biserica a fost distrusă de perşi, pentru a fi apoi din nou reclădită. În secolul al XI-lea au urmat cruciaţii, care au înălţat şi ei aici o biserică, pentru a fi şi ea distrusă când trupele lui Saladin au recucerit Ierusalimul. Dar chiar şi în acele cumplite vremuri, chiar dacă piatra bisericii a fost folosită la întărirea zidurilor cetăţii, cripta din interior, ce adăpostea mormântul Maicii Domnului, a rămas neatinsă de musulmani. Asta pentru că până şi ei aveau o veneraţie deosebită pentru „mama profetului Iisus”! Aşa se explică şi de ce, în semn de respect, la sud de mormânt a fost săpat un mihrab, indicând direcţia spre Mecca, precum în locurile sfinte pentru islam. De asemenea, în apropierea Bisericii Maicii Domnului se află şi mormântul unui mare învăţat arab, Mujir al-Din (1456 – 1522), căruia, de altfel, îi datorăm multe din informaţiile privind zbuciumata istorie a Ierusalimului.
Mormântul Maicii Domnului avea însă să revină Bisericii Ortodoxe în 1757, iar de atunci locul a redevenit, după canoanele răsăritene, loc de pelerinaj şi rugăciune pentru creştinii din întreaga lume. Şi la fel şi noi, precum miile de alţi pelerini înaintea noastră, coborâm pe treptele pentru a ne închina în locul în care, timp de trei zile, trupul Maicii Domnului a fost aşezat înainte de a fi ridicat la Ceruri. Un mic altar e ridicat deasupra mormântului, iar candelele şi lumânările aprinse de pelerini în sfeşnice ard în permanenţă. Piatra de mormânt este acoperită de bileţele de rugăciuni şi acatiste strecurate de pelerinii ce caută mângâierea Maicii Domnului. Nu puţini sunt cei care povestesc că aici şi-au găsit mângâiere pentru necazurile pe care le aveau numai atingând piatra mormântului, alţii că li s-au împlinit rugăciunile pe care le-au spus aici. Cert este că vibraţia emoţională a locului este aproape palpabilă şi de piatră să fii şi tot simţi că, trecând prin faţa mormântului, ceva te atinge în sufletul tău.
Icoana şi chipul cel adevărat al Maicii Domnului
Acolo, printre călugării care slujesc la Biserica Maicii Domnului, l-am întâlnit şi pe părintele Anatolie, de loc din România, care ne-a binecuvântat şi ne-a povestit cu multă bucurie despre multe minuni care s-au săvârşit aici. I-am ascultat cuvântul chiar lângă icoana Maicii Domnlui Ierusalimiţa, apărătoarea Ierusalimului! E socotită a fi cea mai frumoasă icoană din lume şi înfăţişând chipul cel adevărat al Maicii Domnului! Cum e cu putinţă aşa ceva? Părintele Anatolie ne-a istorisit cum, în urmă cu vreo 250 de ani, Maica Domnului s-a arătat în vis unei măicuţe, Tatiana, pictoriţă de la Mănăstirea Maria Magdalena, din apropiere şi i-a cerut să o zugrăvească. Când măicuţa a povestit ce i s-a întâmplat, visul a fost pus atunci pe seama închipuirilor sau a oboselii, dar când maicile s-au întors în chilia Tatianei, au găsit icoana gata zugrăvită! Mai mult, aceasta a prins viaţă şi le-a spus „Vreau să mă întorc în casa mea, în Grădina Ghetsimani, lângă mormântul meu”. Atunci, cu mare cinste, Icoana Maicii Domnului a fost purtată în locul în care se află acum şi mulţi credincioşi au fost martori ai minunilor sale.
Chiar şi părintele Anatolie a avut şansa de a asista la unul dintre miracolele săvârşite de icoană. El ne-a povestit cum, în decembrie 1999, inundaţii teribile s-au abătut asupra bisericii, apa năvălise pe uşile bisericii şi cu greu ar fi crezut cineva că poate scăpa ceva din calea urgiei. „Atunci s-a petrecut cu această icoană o minune pe care am văzut-o cu ochii mei. Icoana, deşi avea vreo 200 de kilograme, s-a ridicat singură deasupra apelor, până la tavan! Şi pe măsură ce am început a scoate apa şi ea cobora câte puţin. Iar când apa a fost scoasă cu totul, şi ea a fost din nou la locul ei, neatinsă! Dar asta n-a fost prima minune de acest fel, pentru că, la fel, în anii ’40, tot în timpul unei inundaţii, icoana s-a ridicat la tavan şi a rămas neatinsă de ape!”, ne spune părintele Anatolie.
Într-adevăr, icoana Maicii Domnului Ierusalimiţa te copleşeşte prin negrăita frumuseţe pe care o degajă. Privind-o, parcă ţi se ia de pe suflet orice nelinişte ai avea, iar în urmă rămâne doar o binecuvântată mângâiere şi bucurie. După cum ne-a spus părintele Anatolie, e posibil ca icoana Maicii Domnului Ierusalimiţa să fie adusă, în octombrie, şi în România, discuţii în acest sens fiind purtate de înalţii ierarhi ai Bisericii. Şi ce lucru minunat ar fi pentru mulţimea de credincioşi să avem „Ierusalimiţa” aici, „în grădina Maicii Domnului”, pentru a ne putea închina şi a vedea chipul cel nezugrăvit de om al ocrotitoarei şi mijlocitoarei rugăciunilor noastre!
