Micro 39, cartierul îngropat în gunoaie. Vrem o ţară ca afară, dar ne comportăm ca-n junglă (FOTO)

Micro 39, cartierul îngropat în gunoaie. Vrem o ţară ca afară, dar ne comportăm ca-n junglă (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Cartoane, hârtie, PET-uri, cutii, chiştoace, pahare de unică folosinţă, resturi de mâncare, bucăţi de ciment, moloz şi fiare ruginite aruncate la voia întâmplării. Aşa ne-a întâmpinat, săptămâna trecută, cartierul Micro 39, despre care putem spune, fără să exagerăm, că este una dintre cele mai murdare zone ale oraşului.

O scurtă plimbare pe Aleea Comerţului din Micro 39 şi pe străduţele din apropierea pieţei te va face să nu-ţi doreşti să te întorci prea curând. Lipsa de bun simţ şi de educaţie a multora dintre semenii noştri a transformat cartierul muncitoresc într-un soi de groapă de gunoi, în care fiecare aruncă orice şi oriunde, fără să-i pese câtuşi de puţin de aspectul zonei în care locuieşte. De la ambalaje, cutii din carton sau metalice, PET-uri şi până la chiştoace, ba chiar deşeuri rezultate din construcţii. De toate astea te "împiedici" când iei la pas străduţele, aleile şi trotuarele cartierului. Şi nu este de mirare că cei mai mulţi dintre gălăţenii pe care i-am intervievat ne-au spus, cu amărăciune, că cea mai mare problemă cu care se confruntă este mizeria. "Nu ştiu cum este în alte zone, dar, la noi, cei de la Ecosal chiar îşi fac treaba. Gunoaiele pe care le vedeţi peste tot nu sunt pentru că ei nu fac curăţenie, ci pentru că oamenii sunt nesimţiţi. Îşi cumpără cafea de la automat şi, după ce o beau, îi vezi aruncând paharele în grădinile blocurilor, pe spaţiul verde, pe trotuar. Nu au pic de jenă. Le atragi atenţia, iar unii te fac albie de porci, te înjură ca la uşa cortului. Sunt mulţi oameni gospodari şi educaţi aici, să ştiţi, dar, din păcate, numărul nesimţiţilor îl depăşeşte pe cel al oamenilor corecţi şi frumoşi", ne-a spus un gălăţean.

Poliţia Locală se face că nu vede?

Pentru că li s-a demonstrat că vorba bună nu-i sensibilizează pe cei certaţi cu bunul simţ şi cei şapte ani de acasă, gălăţenii care locuiesc în zonă sunt de părere că doar amenzile aplicate fără milă pot transforma Micro 39 într-un cartier curat, în care să îţi fie drag să trăieşti. "Marea mea supărare este că cei de la Poliţia Locală nu îşi fac treaba. Eu consider că nu îşi fac treaba, atâta timp cât, de ani de zile, nu se schimbă nimic din punctul ăsta de vedere. Este ora 10.00 şi priviţi în jur. Nu vreţi să ştiţi ce mizerie este seara în cartier şi dimineaţa devreme. Nu vreţi să ştiţi cum stau aceşti pierde-vară la scările blocurile şi lasă dezastru în urma lor. Urlă, înjură, fac ca toate animalele. Şi ce credeţi că fac cei de la Poliţia Locală? Nimic. Îi chemi, vin o dată şi asta a fost. Nu aşa se rezolvă problemele. Să vină şi să-i amendeze de fiecare dată. Am constatat că noi nu ne putem civiliza singuri, ci numai cu forţa. Iar dacă altă cale nu există, să-i sature de amenzi", ne-a spus, revoltată, o gălăţeancă.

Număr record de maidanezi pe metru pătrat

Nu doar mizeria le dă bătăi de cap gălăţenilor din Micro 39, ci şi hoardele de maidanezi, pe care le întâlneşti la tot pasul. Cel puţin 20-30 de câini fără stăpân (cei mai mulţi de talie mare) s-au aciuat în zona pieţei, spun oamenii. De altfel, joi dimineaţă, la vizita noastră în cartier, am văzut cel puţin zece câini la intrarea pe Aleea Comerţului şi în spatele pieţei. Dacă ziua patrupedele stau mai mult la soare şi dorm, seara şi noaptea patrulează în haite şi devin agresivi, latră până târziu în noapte şi fac gălăgie, astfel încât unii dintre oameni se plâng că nu reuşesc să se odihnească, şi îi hărţuiesc pe biciclişti. "Aşteptăm ca Ecosal să vină şi să-i strângă, pentru că nu suntem în siguranţă. Ştiu că sunt persoane care se împotrivesc, dar cred că pentru autorităţi ar trebui să conteze binele majorităţii", ne-a spus doamna Ioana.

Trotuare şi străzi ciuruite

Chiar dacă, în ultimii ani, s-au mai reparat câteva trotuare şi străduţe din cartier, Micro 39 are nevoie urgent de lucrări de infrastructură. Multe dintre trotuare, alei şi străzi sunt pline de gropi, denivelări, ba chiar, pe alocuri, asfaltul s-a măcinat atât de mult, cu trecerea anilor, încât în locul lui au mai rămas doar câteva pietricele. Aleea Comerţului, care duce către piaţă şi care e, probabil, cea mai circulată din întreg cartierul, are nevoie de lucrări de plombare şi de asfaltare. Gălăţenii care locuiesc în Micro 39 speră că aleşii îşi vor îndrepta atenţia şi către cartierul lor, iar mulţi dintre oameni ne-au zis că aşteaptă o promisiune fermă din partea primarului Ionuţ Pucheanu în acest sens. Unii dintre cei ce locuiesc în apropierea pieţei au impresia că, indiferent de culoarea politică a edilului-şef, factorii de decizie la nivel local au favorizat cartierele centrale, respectiv Ţiglina I şi II, Mazepa I şi II, Centru, iar pe cele din vestul şi nordul oraşului le-au neglijat. "Am tot citit despre planurile celor din Primărie. Fac lucrări în Ţiglina, în Mazepa, au o mulţime de proiecte de restructurare urbană şi reconfigurare, iar despre Micro 39 nu am auzit să se vorbească. Mi se pare că pe noi ne-au cam lăsat toţi la urmă. Sunt şi la noi atâtea zone care merită să fie modernizate. Sunt străzi care au o mulţime de gropi, sunt trotuare care aşteaptă să fie reabilitate. Înţeleg că este importantă zona centrală a oraşului, dar şi noi suntem oameni şi merităm să trăim într-un mediu plăcut", ne-a spus Alexandru, un gălăţean care locuieşte în apropierea pieţei din Micro 39.

Oamenii îşi doresc ca autorităţile să investească în reţeaua de străzi şi trotuare, dar şi în noi locuri de parcare, întrucât, de multe ori, camionetele comercianţilor ocupă foarte mult spaţiu, iar cei care locuiesc în zonă nu mai au posibilitatea să parcheze aproape de casă.

Gospodărire Urbană, blamată

Dacă mâine ne-am confrunta cu o furtună puternică, la fel ca aceea din luna iulie, când zeci de copaci au fost doborâţi de vânt şi sute de crengi au fost retezate, în Micro 39 ar fi prăpăd. Asta pentru că mulţi arbori, în special plopi, nu au fost fasonaţi nici măcar o dată în acest an de către Gospodărire Urbană, iar mulţi copaci au crengi uscate, care se pot desprinde oricând. Mai mult, spun oamenii, încă sunt crengi retezate de furtuna din iulie pe care angajaţii societăţii nu le-au ridicat, deşi au fost sesizaţi.

Nici mulţi dintre oameni nu sunt preocupaţi de mediul în care trăiesc şi nu dau doi bani pe aspectul cartierului lor, dar nici autorităţile nu îşi dau interesul să întreţină anumite locuri care revin strict în sarcina acestora. În apropierea intrării pe Aleea Comerţului se află un spaţiu aşa-zis verde generos, pe care nimeni nu a fost preocupat să îl amenajeze şi să îl întreţină aşa cum se cuvinte. Joi dimineaţă, la vizita noastră în cartier, terenul era năpădit de gunoaie, bucăţi mari de ciment aruncate în toate direcţiile, smocuri de iarbă, crengi uscate şi, bineînţeles, nelipsiţii maidanezi. La doi paşi de teren, cutii împrăştiate ale agenţilor economici care deţin chioşcuri pe partea dreaptă a Aleii Comerţului şi tot felul de ambalaje.

 

 

Citit 7811 ori Ultima modificare Duminică, 05 Noiembrie 2017 18:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.