Stau la pândă. O văd. Vrea să fugă de mine. Nu mai ştiu ce să fac. Fără ea, sunt (un) mort. Stă la pândă mereu şi aşteaptă s-adorm, şi să plece, apoi, să mă lase ne/tot!   Ziua, umblă în rochie neagră şi lungă. Noaptea, stă într-o rochie lungă şi albă. Ce pândă! Ce pândă continuă! Frica de fugă-mi stă-n gânduri hulpavă şi oarbă!   O rog să mă lase măcar o secundă în braţele somnului, dar să nu fugă. Sunt mort, dacă nu-i. Toată lumea e moartă c ...

Da, e prietenul Emil Ioiţescu. El mă bate pe umăr. El mă scoate din ceastă "reverie" nimicitoare, "inexplicabilă". Cu el am traversat/petrecut ultimii cinci ani în "câmpul muncii", în solda Primăriei, adică. Vai de mămica ei de soldă! Cu el am adunat şobolani morţi şi rahaturi vii prin subsolurile  blocurilor/scărilor dotate cu celebra/inutila ALA. El mă priveşte surâzând şi întrebându-mă ce fac în parcul Libertăţii şi de ce port figura asta aiurită şi "străină" ...

Am dulceaţă pentru inimă amară, şi-am şi apă din fântâna cu cişmea, şi-am şi-un suflet care stă numai afară... şi te-aşteaptă, poate vii de undeva!   Poate vii din partea asta, din cealaltă, de oriunde...din oricare ai veni, am (la poartă) iasomie şi lavandă, am (la uşă) cer de noapte şi de zi!   Am caiet de scris curat (pentru acasă) despre vreme, cum îndură frig şi cald... o să scrii frumos şi o să scriu frumoasă sub adâncul timp al teiului înalt!   Şi să ...

Năucit de cum se precipită ceastă bizară întâmplare, mă holbez din urma doamnei...şi parcă-mi pare rău că n-a mai stat. Să fi plecat din cauza mea? Ori, pur şi simplu, a tulburat-o fotografia la care s-a uitat continuu şi nu a mai rezistat amintirilor? Da, sigur că da, ceva nu este în ordinea părerilor mele! N-am făcut nici un pas în sensul/direcţia dumiririi, însă alimentez şi suport mari temeri în legătură cu această femeie leită cu cea din poză. La urma urmei, pe ...

Moto: "Înainte de naştere/am fost ce sunt după moarte:/nimic înainte de aproape,/nimic după departe,/nimic între acestea două/deşertăciuni fără capăt.../Câtă fericire (şi fals):/n-am ce să dau şi n-am ce să capăt!"                                (Iolanda Cremene) Zice că sunt când nu mai sunt!... când nu mai sunt?...ce întrebare!... şi n-am răspuns...şi mă strecor în miezul clipei următoare,   unde-o sămânţă cu ne/tot stă-n sem ...

Sau trebuia să fi plecat mai înainte de-a fi-nceput cest crud spectacol ordinar... sau trebuia să fi rămas atunci, în urmă, printre nimicuri sfinte, singur şi hoinar!   Să fi rămas unde stă timpul şi-unde locul (n)-are nimic în legănare şi-n descânt, unde văzduhul e sfinţit de ochii mamei şi naltul umblă (omeneşte) pe pământ!   Atunci, acolo, sub secanta selenară, sub cerul plin cu ochii tatei, trecători pe cest rotund (încă-nvârtindu-se-n rotire) hrănit cu viaţă ...

Cum să nu mă inunde stupefacţia când fotografia de pe displayul doamnei este chiar acea venerabilă domnişoară (aproape doamnă) de atuncea...care mi-a administrat pe supra/faţă câteva rafale scurte de palme lungi, de mi-a venit să mă sui pe umerii hatmanului şi să urlu până-n Ucraina? Şi cum să nu-nlemnesc (în continuare) când femeia/colega de bancă lăcrămează fără oprire, şi tot şterge poza/ecranul, şi tot tace, şi nu-mi dă (şi dânsa) măcar o rafală cu amintir ...

Deschid "Ce zgomot face cântecul când moare" la pagina 44. Înghit întru-un fel de sec, simt că mi-i de iască esofagul, dar îndrăznesc. Aşa, cu voce aproape pierdută. Aşa, cu-n ochi în carte şi cu-n ochi la doamnă. Să văd şi să-i "gust" reacţia. Să ştiu de ce şi cum să mă feresc. Aşa-i "torc" aproape de ureche un "Descântec de vreme rea". Şi mâţa ciuleşte urechile. Chiar şi căţeaua mă priveşte şi parcă-mi face semn că-i bine, că n-am ce să păţesc, de parc ...

Trebuie să facem ceva împotriva cestui Cuvânt ne/obişnuit şi ne/îndurător... şi chiar acuma să-l pedepsim (aspru şi definitiv) pe Regele-fiu al Vântului, care a reuşit să păcălească Moartea foarte uşor! Trebuie să-i smulgem (din minte şi din inimă) ideea şi trufia că l-a plămădit pe Ulise... un aventurier şi mai şiret, care şi-a trădat nevasta, l-a înşelat şi pe Homer, a ruinat atâtea sirene şi atâtea vise! Să scoatem Poezia din acest Cuvânt şi din altele a ...

Atunci, la sfârşit, iar (te)-auzi din adânc: ce viaţă rapidă!... Începi să te miri, ca şi cum nici nu ştii că-i gata să-nchidă... te miri şi începi să-nfăşori un zadar, un fir [oare care (?)] pe ghemul (de) unde ai fost des/făcut şi dat la Uitare... şi pus la ocară, la colţ şi la stâlp, s-auzi cum se-(n)toarce nimic tot, nimic tot, sub semnul (fatal?) aceloraşi Parce! Atunci, la-nceput, iar (te)-auzi din adânc: ce moarte rapidă!... Şi iar desfăşori a/cel ghem des/ ...