Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
În primele şapte luni ale anului 2009, echipele de control ale Gărzii Financiare – Secţia Galaţi au aplicat, în urma verificărilor specifice făcute la agenţi economici de pe raza judeţului nostru, nu mai puţin de 1.587 amenzi. Din acestea, 1.511 au fost deja încasate. În acelaşi timp, valoarea totală a amenzilor aplicate agenţilor economici găsiţi în neregulă a fost de 3.362.000 lei. Până în prezent, din această sumă s-au încasat 2.516.000 lei. ...
Comerţ la preţuri triple, la Penitenciarul Galaţi
Miercuri, 19 August 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC
Pe adresa redacţiei « Viaţa liberă » au sosit mai multe sesizări venite din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi cu privire la chioşcul din incinta unităţii. Mai exact, persoanele private de libertate se plâng de modul de comercializare şi de preţurile prea mari la care se vând produsele alimentare şi nealimentare în acest chioşc."Vă scriu din Penitenciarul Galaţi, unde suntem furaţi şi înşelaţi «legal» de chioşcul din incinta penitenciarului într-un stil barba ...
* Atâtea grupuri sanitare ar fi avut Grădiniţa Nr. 3 Lieşti, conform proiectului, dacă nu intervenea primarul * Tot mai mulţi bani publici se cheltuiesc anapoda, fără ca nimeni să fie tras la răspundere. Investiţiile făcute în unităţile de învăţământ sunt cel mai clar exemplu în acest sens. Licitaţiile sunt făcute de ISJ sau primării, proiectele de o firmă, o altă firmă câştigă licitaţia şi în cel mai bun caz duce lucrarea la bun sfârşit, dacă nu subcontractea ...
Cadrele didactice universitare gălăţene au trecut Atlanticul. Conf. dr. ing. Aura Darabă, de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, Universitatea „Dunărea de Jos”, a ajuns la al doilea stagiu de pregătire şi cercetare la Iowa State University. „În perioada februarie-martie 2008 şi aprilie-iulie 2009, la invitaţia părţii americane, m-am deplasat la Iowa State University, unde am avut ocazia să continui colaborarea cu colegii de la College of Agriculture and Anima ...
Săptămâna viitoare, întâlnirea cadrelor didactice
Miercuri, 19 August 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
În jur de 800 de profesori din toate colţurile ţării, printre care şi gălăţeni, sunt aşteptaţi în Capitală, la Congresul Cadrelor Didactice din România. Evenimentul va avea loc în perioada 27-30 august şi are ca principal scop dezbaterea proiectelor legislative din domeniul educaţiei. Organizatorul este Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România (AGIRo). În aceeaşi perioadă va avea loc şi Adunarea Generală a asociaţiei. La eveniment au fost invitaţi şi reprezen ...
Mai mulţi absenţi decât picaţi, la română oral
Miercuri, 19 August 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
78 de absolvenţi de liceu au spus adio bacalaureatului pentru că nu s-au prezentat luni la proba orală la limba şi literatura română. Oricare ar fi fost motivele lor, ar fi trebuit măcar să-şi încerce norocul pentru că aveau foarte multe şanse să promoveze. Doar 8 dintre cei prezenţi nu au luat notă de trecere.Chiar dacă e bacalaureatul „tomnaticilor”, au fost şi 7 candidaţi care au răspuns de 10.00, în timp ce 81 au început examenul pe muchie de cuţit, obţinând note ...
541 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine, astăzi, proba orală la o limbă modernă. Examenul va continua joi cu proba scrisă la limba şi literatura română. Marţi, 24 august, se va da proba obligatorie a profilului, la matematică sau geografie/istorie. Pe 25 august va fi proba la alegere în specializarea urmată, iar pe 26 august – cea la o disciplină din profilul opus. Afişarea rezultatelor şi depunerea contestaţiilor vor fi pe 28 august. ...
Admiterea de toamnă la Universitatea „Dunărea de Jos” va începe imediat după cea de-a doua sesiune de bacalaureat. Astfel, într-un interval de zece zile, universitatea va încerca să îşi acopere locurile rămase libere după prima sesiune. Iată calendarul:· 4-8 septembrie - înscrieri;· 9-11 septembrie - susţinerea probelor, afişarea rezultatelor, depunerea diplomelor de bacalaureat în original;· 12-14 septembrie - redistribuiri, afişarea finală a rezultate ...
Poate o notă de 10 la o şcoală din mediul rural nu se compară cu una de la o instituţie din oraş. Dar nici condiţiile pe care le au elevii de la ţară nu suportă comparaţie cu cele ale colegilor lor de la oraş. Din această perspectivă, nota de 10 a copilului de la ţară este poate mai valoroasă. În spatele ei se ascunde mai multă muncă pe cont propriu şi mai multă motivaţie. Mai mult decât atât, dacă la oraş, copiii au o singură grijă - să înveţe, cei de la sat „g ...
Articolul publicat marţi de "Viaţa liberă", „Grad de încredere limitat” pentru Universitatea „Danubius”, legat de gradul de încredere limitat obţinut de „Danubius” din partea Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a scormonit adânc orgoliile universitare. Mai mult decât aş fi crezut, poate chiar mai mult decât ar fi fost cazul. De obicei, nu scriu editoriale (o fac mai mult din obligaţie şi ca exerciţiu), dar de data aceas ...