Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Compania TAROM a introdus de marţi zboruri din Bucureşti spre Roma, Milano şi retur, potrivit unui anunţ al companiei. Zborurile sunt operate în condiţii speciale, sub incidenţa HG 394/18 mai 2020, iar pasagerii care vor fi acceptaţi la bordul aeronavelor trebuie să se încadreze în următoarele categorii: dinspre Italia spre România vor fi acceptaţi doar cetăţenii români care doresc repatrierea, iar dinspre România spre Italia trebuie să fie cetăţeni italieni sau lucrători s ...
Două persoane au fost rănite în urma unor accidente de circulaţie produse pe fondul neacordării de prioritate, la interval de numai câteva ore.
Un prim eveniment care a avut ca victimă colaterală un pasager aflat într-un autoturism a avut loc la intersecţia a două străzi din comuna Lieşti. O şoferiţă nu ar fi acordat prioritate unei alte maşini, odată ajunsă în intersecţie, şi ar fi intrat în coliziune cu aceasta, din impact rezultând rănirea unui bărbat de 70 de ani, ...
Formaţiile din Liga I şi-au început antrenamentele după 15 mai, deocamdată în grupuri restrânse de jucători, în regim de cantonament închis. Sportivii şi cei din staff au fost deja testaţi de două ori de Covid-19 şi nu a fost niciun caz pozitiv, astfel că FRF şi LPF au emis protocoalele ce trebuie respectate la organizarea meciurilor, care s-ar putea relua începând din 13 iunie.
La finalul primelor 14 zile de cantonament, va urma a treia serie de testare pentru Covid-19, iar d ...
Cristian Dima, președinte ALDE Galați: Pe ce își bazează Guvernul Orban optimismul, cum arată datele ecomomice!
Miercuri, 27 Mai 2020 05:00 | Publicat în Regional
E inexplicabil optimismul iresponsabil al Guvernului condus de Ludovic Orban când vine vorba de economie. Când toate instituțiile economice îți spun că economia României va fi grav afectată de această criză, tu, Guvern, continui să spui că totul e în regulă, totul e bine? Cred că trebuie să fim cu toții conștienți de realitatea în care trăim.
În primul rând, deficitul pe primele 3 luni ale acestui an a fost de aproape 1,7%, un nivel pe care de obicei îl înregistram î ...
Astronauţii NASA Doug Hurley şi Bob Behnken vor porni, astăzi, în prima misiune de pe teritoriu american în nouă ani, spre Staţia Spaţială Internaţională. Cei doi, care au încheiat ultimele probe, vor ajunge pe orbită într-o rachetă SpaceX Falcon şi o capsulă Crew Dragon. Aceasta va fi o demonstraţie a noului serviciu pe care agenţia spaţială americană îl va achiziţiona de la compania californiană. Lansarea de la Kennedy Space Center din Florida este programată miercuri ...
Departamentul medical al Federaţiei Internaţionale de Rugby (World Rugby) a propus interzicerea temporară a grămezilor ordonate, în cadrul unei vaste remanieri a legilor sportului cu balonul oval, avută în vedere din cauza pandemiei de coronavirus.
De asemenea, placajele din faţă, mobilizările în grup ale echipei şi scuipatul vor fi interzise. Aceste măsuri sunt propuse după ce au fost examinate riscurile de transmitere a Covid-19 prin transpiraţie şi salivă. ...
În mare parte, normele și regulile care trebuie respectate în cazul arbitrilor au fost creionate, aşteptându-se aprobarea protocolului de Guvern. În primul rând, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) va selecta un număr de 70 de arbitri, centrali și asistenți, care să fie luați în calcul pentru tot ce mai este de jucat în acest final de sezon: Liga 1, Liga 2, Cupa României, baraj de intrare în Liga 2 şi Liga 3. Cum lotul de Liga 1 conține 22 de arbitri de centru și 35 de tuș ...
Oraşul din care a pornit pandemia de COVID-19 a început, în urmă cu zece zile, o campanie masivă de testare a tuturor celor 11 milioane de rezidenţi.
Autorităţile locale din Wuhan au anunţat, luni, că peste 9 milioane de oameni au fost testaţi până acum. În ultimele 10 zile au fost realizate 6,5 milioane de teste, iar anterior au fost testaţi alţi aproape 3 milioane de locuitori.
Până duminică seara au fost identificate pozitiv 218 persoane, dar toate erau asimptomatice. Cam ...
În urma presiunilor preşedintelui Jair Bolsonaro, ministerul brazilian al Sănătăţii îşi menţine recomandarea privind folosirea hidroxiclorochinei în tratarea Covid-19, în pofida hotărârii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de a suspenda temporar teste clinice ale acestui medicament, pe motiv că este ineficient - chiar nefast - împotriva Covid-19.
Brazilia, ţară cu 210 milioane de locuitori, înregistrează peste 363.200 de cazuri şi peste 22.660 de morţi şi este cea mai ...
Stare de urgență (şi) în cimitirul ”Eternitatea”. Înălțarea, celebrată printre buruieni (FOTO)
Miercuri, 27 Mai 2020 00:03 | Publicat în SOCIETATE
Cele două luni de stare de urgență au lăsat urme vizibile în cimitirul "Eternitatea", care a fost năpădit de boschete înalte cât un stat de om, dar și de gunoaie, deși, în afară de personalul administrativ și cei recent înhumați, nu au existat vizitatori.
Un gălățean ne-a sesizat că, lângă mormântul străbunilor lui, a găsit, duminică, un morman de gunoaie și s-a arătat foarte mâhnit de lipsa de respect pentru cei înhumați în Cimitirul "Eternitatea".
La vizita no ...

