Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Dan Nica, favorit în PSD pentru funcția de comisar european
Luni, 24 Iunie 2019 18:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Europarlamentarul Dan Nica este favorit în PSD pentru a deveni comisar european, au declarat surse social-democrate, pentru Mediafax. Pe de altă parte, partidul nu va propune un comisar european interimar, în locul Corinei Creţu, care a fost aleasă europarlamentar.
A doua pe lista luată în considerare de PSD, însă nu printre favoriţi, pentru funcţia de comisar european ar fi Rovana Plumb, care a deschis lista partidului la alegerile europarlamentare, au adăugat sursele citate.
Dan ...
Victor Ciorbea a înaintat luni o adresă preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, prin care a informat că mandatul său de Avocat al Poporului a încetat, anunţă instituţia într-un comunicat. Premierul Viorica Dăncilă a declarat că în interiorul coaliţiei PSD-ALDE s-a stabilit că propunerea pentru funcţia de Avocat al Poporului va reveni celor de la ALDE.
"Avocatul Poporului este al celor de la ALDE. Nu am stabilit nume", a declarat premierul. Ulterior, grupurile parlame ...
Un bucureştean de 48 de ani are şanse mari să se clasifice pe un loc funtaş într-un top al şoferilor care au provocat accidente la beţie, din punct de vedere al concentraţiei de băutură. Din fericire, incidentul rutier pe care l-a provocat nu s-a soldat decât cu pagube materiale şi a avut loc, la finele săptămânii trecute, la Cuza Vodă.
La volanul maşinii, şoferul se îndrepta spre Galaţi, pe DJ 251, când, la un moment dat, a pierdit controlul direcţiei şi a intrat în pl ...
La vernisajul Salonului de vară al plasticienilor membri ai Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici din România, au vorbit pe rând, preşedintele filialei plasticianul Sava David, criticul de artă Mariana Tomozei Cocoş, managerul Muzeului de Artă Vizuală, dr. Dan Basarab Nanu, care au remarcat, fiecare, cel puţin câteva nume ale unora dintre autorii celor 40 de lucrări expuse.
Din nou cu incredibile construcţii, dar cu metaforă, la Cornel Corcăcel sau Raul Popa, mitul rod ...
Un eveniment rutier grav, petrecut pe cea mai periculoasă şosea din judeţul Galați şi soldat cu rănirea unei femei, pasageră într-un autoturism, a avut loc duminică, 23 iunie 2019, între localităţile Braniştea şi Traian.
Maşina implicată în accident, un Logan, venea dinspre Tecuci către Galaţi, iar la volan se afla un bărbat în vârstă de 59 de ani. La un moment dat, pe o porţiune de drum, denivelată şi acoperită cu pietriş din cauză că se află în reparaţii, şof ...
Programul de lucru cu publicul, la sediul central şi la filiale, va fi modificat în perioada 24 iunie - 8 septembrie, astfel: 9,00 – 17,00, de luni până vineri. Duminica, 8.00 – 13,00, numai pentru sediul central din str. Mihai Bravu nr. 16. Programul va reveni la intervalul 8,00 – 20,00 începând cu 9 septembrie. Între 20 iunie şi 20 august, Filiala nr. 1 „Costache Negri” - Bibliotecă Municipală pentru Copii va fi închisă pentru inventariere. ...
Premii pentru teatru. ActFest - un festival naţional care tot creşte
Luni, 24 Iunie 2019 16:00 | Publicat în CULTURA
Cea de-a VII-a ediţie a Festivalul Naţional Studenţesc de Teatru Contemporan „ActFest” ne-a adus, pe 14 şi pe 15 iunie, trupe de teatru de pe lângă case de cultură studenţeşti sau ale unor facultăţi de teatru, din Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Piteşti, Ploieşti şi Galaţi. Şi cred că a fost cea mai reuşită ediţie din ultimii ani, entuziasmul molipsitor, arta interpretativă şi regizorală fiind la mare înălţime în mai toate cazurile.
Cele două secţiuni ...
ADMITEREA 2019 LA UNIVERSITATEA ”DANUBIUS”! AVANTAJE PENTRU CANDIDAȚII CARE SE ÎNSCRIU ÎN PRIMA SESIUNE!
Luni, 24 Iunie 2019 12:00 | Publicat în Regional
! Taxe stabilite în funcție de salariul minim pe economie!
! Reduceri de taxe la programele de master pentru absolvenții Universității ”Danubius” ai programelor de studii de licență!
PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2019-2020, TAXA PENTRU ANUMITE PROGRAME DE STUDII ESTE REDUSĂ CU 25%!
În perioada 1 iulie – 31 iulie 2019, toate facultățile Universității „Danubius” organizează admitere pentru programe de licenţă şi master.
De asemenea, se organizează admitere și p ...
La sfârşitul primului trimestru din acest an, numărul contractelor în vigoare aferente asigurărilor obligatorii de locuințe a crescut cu circa 1 la sută faţă de primul trimestru din 2018, iar primele brute subscrise, cu aproximativ 2 la sută, informează Autoritatea de Supraveghere Financiară. În același timp, indemnizațiile brute plătite au crescut semnificativ, cu 417 la sută. La rândul lor, subscrierile aferente asigurărilor facultative de locuințe au înregistrat, pe parcu ...
Ia românească, sărbătorită pe întreg globul [detalii] În Diaspora europeană [VEZI AICI] și AFLĂ cum este sărbătorită Ziua Universală a Iei la Galaţi [click aici] ...