Ridicarea sancțiunilor, condiție în negocierile de pace

Ridicarea sancțiunilor, condiție în negocierile de pace
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei este parte a negocierilor de pace cu Ucraina, însă negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak neagă acest lucru, relatează Reuters.

"Agenda discuţiilor include, printre alte lucruri, chestiunea denazificării, recunoaşterea noilor realităţi geopolitice, ridicarea sancţiunilor, statutul limbii ruse", a declarat Lavrov, potrivit MAE rus.

Mihailo Podoliak a respins însă aceste afirmaţii, afirmând că Lavrov nu a participat nici măcar la o rundă de negocieri şi că Ucraina nu are nevoie de lecţii de "denazificare" sau privind utilizarea limbii ruse de la cei care au ocupat oraşele ucrainene.

Zelenski a insistat după declanşarea invaziei ruse pe 24 februarie că sancţiunile occidentale asupra Rusiei trebuie să fie întărite şi nu pot fi parte a negocierilor.

Kievul a avertizat vineri că discuţiile privind încheierea războiului, intrat acum în a treia lună, sunt în pericol să se prăbuşească. Nu a mai existat o întâlnire faţă în faţă de pe 29 martie, iar atmosfera a devenit încărcată din cauza acuzaţiilor ucrainene că trupele ruse au comis atrocități.

Citit 914 ori Ultima modificare Duminică, 01 Mai 2022 17:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.