Putin declară legea marțială, iar „bucătarul” său sapă tranșee

Putin declară legea marțială, iar „bucătarul” său sapă tranșee
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret conform căruia legea marțială este introdusă în cele patru regiuni ucrainene anexate ilegal. Este vorba de Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson.

„Am semnat un decret privind introducerea legii marțiale în aceste patru entități constitutive ale Federației Ruse. Acesta va fi trimis imediat spre aprobare Consiliului Federației și Dumei de Stat”, a spus Putin, miercuri, la o ședință a Consiliului de Securitate, potrivit TASS.

Decretarea legii marțiale presupune mobilizarea și organizarea apărării teritoriale. Printre măsurile pe care rușii le pot lua se numără introducerea unor restricții, evacuarea persoanelor, munca forțată pentru nevoile de apărare, pentru refacerea instalațiilor distruse, sechestrarea proprietății private.

Şeful administraţiei instalate de Moscova în regiunea ucraineană ocupată Herson a anunţat că în jur de 50.000-60.000 de locuitori vor fi evacuaţi în Rusia şi pe malul stâng al Niprului, transmite Reuters, citând TASS. Evacuarea va dura circa şase zile, a indicat guvernatorul numit de Moscova, Vladimir Saldo. Adjunctul său, Kirill Stremousov, le-a transmis civililor să evacueze în cel mai scurt timp posibil oraşul Herson, unde forţele ucrainene ar putea declanşa o ofensivă în orice moment.

Forţele ruse au fost împinse în spate 20-30 km în ultimele săptămâni şi riscă să rămână imobilizate pe malul drept (vestic) al Niprului.

Forţe ucrainene „vor începe în scurt timp o ofensivă împotriva oraşului Herson”, a declarat Stremousov, într-o postare pe Telegram, în cursul nopţii. „Vă cer să îmi luaţi cuvintele în serios şi să înţelegeţi ce înseamnă: evacuarea cât mai rapid posibil”, a adăugat el. Într-o postare ulterioară, Stremousov a afirmat că situaţia frontului este stabilă, dar că civilii ar trebui totuşi să plece spre teritoriile din stânga Niprului. „Plecaţi cât mai rapid posibil, vă rog, spre malul stâng”, a spus el.

Potrivit agenţiei RIA, civilii din Herson primesc mesaje din partea administraţiei instalate de Rusia prin care li se spune să părăsească oraşul.

În același context, grupul paramilitar Wagner a început construcţia unei linii fortificate de apărare în regiunea Lugansk, în estul Ucrainei, a anunţat miercuri patronul său, Evgheni Prigojin, citat de AFP. „Un complex de fortificaţii este în curs de construcţie pe linia de contact, numită «linia Wagner»”, a declarat acest om de afaceri, apropiat Kremlinului, pe reţelele de social media ale companiei sale Concord. Potrivit lui, „este vorba de o apărare pe mai multe niveluri”, dar nu a precizat lungimea acestei linii, nici locul exact al acesteia şi nici cât timp ar putea dura lucrările. Prigojin (61 de ani) a remarcat între altele că această linie de apărare nu ar trebui să fie „necesară” în faţa armatei ucrainene, „simpla prezenţă a unităţilor Wagner pe linia frontului constituind deja un zid inexpugnabil”, în opinia sa.

Acest grup este suspectat de mulţi ani de Occident că face munca murdară a Kremlinului în diferite teatre de operaţiuni, ceea ce Moscova a negat tot timpul. Prigojin a oferit un timp servicii de catering Kremlinului, din această cauză fiind supranumit „bucătarul lui Putin”.

Citit 884 ori Ultima modificare Joi, 20 Octombrie 2022 12:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.