Ucraina, cea mai minată țară din lume

Ucraina, cea mai minată țară din lume
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Aproape jumătate din teritoriul Ucrainei este minat ca urmare a războiului sângeros pe care invadatorii ruși îl duc împotriva acesteia de aproape un an de zile. Ucraina este, în prezent, cea mai minată țară de pe Pământ, iar explozibilii ascunși peste tot reprezintă un pericol uriaș pentru civili, iar acest pericol va persista și după ce acest război se va fi terminat, comentează Digi24.

Conform Sky News, peste 40% din teritoriul ucrainean este „contaminat” cu mine explozive, iar multe dintre orașele recent eliberate rămân foarte periculoase și la mult timp după ce invadatorii ruși au fost alungați. Specialiștii și militarii ucraineni descoperă constant capcane de toate felurile, dar și explozivi anti-tanc pe punctul de a fi detonați la atingere. „Contaminarea este masivă”, spune Kateryna Templeton de la Mines Advisory Group (MAG), un ONG care e specializat în activități de dezamorsare a minelor și de prevenire a accidentelor cu explozibili de acest tip. „Nu este comparabilă nici măcar, să spunem, cu situația din Siria sau Afganistan. Problema este uriașă”, a adăugat ea.

Potrivit sursei citate, legislația internațională restricționează folosirea unor tipuri variate de mine, în principal cele folosite pentru a ținti civili. Invadatorii au fost acuzați de Human Rights Watch că au folosit mine interzise în zone da est a regiunii Harkov. Numeroase tipuri de astfel de explozivi au fost folosiți în Ucraina, unii dintre ei pentru prima oară. „Găsim mine antitanc, mine antipersonal, capcane explozive, muniții și tot felul de astfel de obiecte periculoase. Orice vă vine în minte putem găsi în Ucraina”, a mai spus Templeton.

Unele mine din Ucraina datează dinainte de februarie 2022 și se află mai ales în zonele care au fost controlate de separatiștii pro-ruși din Donețk și Lugansk. Conform MAG, între 2014 și 2020, au existat 1.190 de decese provocate de explozia minelor. Între 24 februarie 2022 și 10 ianuarie 2023, aproximativ 11 luni, au existat 611 astfel de decese. În urma unui incident de acest fel, doi soldați ucraineni cărora le-au fost amputate membre, au primit proteze bionice de ultimă generație, produse în Marea Britanie.

Pe lângă faptul că minele pot provoca astfel de vătămări grave sau moarte, ele transformă spații întregi în locuri nefrecventabile sau extrem de periculoase. Inclusiv producția agricolă este afectată de folosirea minelor pe câmpuri, pe drumuri de țară sau pe ulițe.

Templeton spune că MAG nu se ocupă de investigații pentru a afla care dintre părți plantează minele și explozibilii, dar că încearcă să se asigure că acestea nu folosesc armament interzis. MAG caută, de asemenea, oportunități de a curăța zonele minate pentru ca oamenii să poată să trăiască mai în siguranță. Organizația și-a stabilit activitatea prin trimiterea unei echipe în aprilie 2022 și lucrează în Ucraina cu parteneri locali. Inclusiv civili ucraineni vor fi antrenați pentru a curăța zone minate, supravegheați de experți ai ONG-ului.

Totuși, având în vedere de cât de mult timp durează acest conflict, mai ales în unele zone, va fi un proces lung, costisitor și mortal de deminare a țării.

Citit 1525 ori Ultima modificare Luni, 30 Ianuarie 2023 00:40

5 comentarii

  • postat de Richard Morisson
    Vineri, 03 Februarie 2023 12:10
    109.166.136.***
    @Richard și rusofilii.

    Uite mă...documentatule...ce zice Legea Ucraineană cu privire la instituirea stării de război/asediu:

    ,,Prevederile stării de Urgenţă din Ucraina:
    - stabilirea unui regim special de intrare si ieşire (daca este necesar)
    - restricţionarea circulaţiei vehiculelor şi ins
    0
    0
  • postat de Idinahui Richard si toti rusofilii
    Joi, 02 Februarie 2023 16:27
    5.12.34.***
    @Richard, lucrez cu multi rusi, moldoveni si ucraineni, prin natura jobului. Zilnic. Unii din ei sunt deja in Romania, unii sunt inca in Ucraina. Nu imi vorbi de discutii in cunostinta de cauza, am colegi cu care vorbeam la telefon cand cadeau bombe pe care le auzeam in apel. Sa spui ca nu e razboi
    0
    0
  • postat de Richard Morisson
    Joi, 02 Februarie 2023 10:55
    37.251.222.***
    Nea Idinahui Richard.
    Deșteptule de bubui....mai citește legea naibii și vezi ce scrie în Starea de Război, Asediu,etc Asta înainte de a te da deștept.
    Doi la mână...De câte ori ai fost dumneata în Okarina? Aud? Eu am fost. Crede-mă...Am fost de câteva ori acolo și știu ce drac de rahat mănânc.
    0
    0
  • postat de idinahui richard
    Miercuri, 01 Februarie 2023 06:45
    5.12.34.***
    @Richard Morisson, insisti sa ne arati ca esti tampit. Starea de război nu instituie oprirea circulației, dimpotrivă, încerci sa menții cât mai mult economia în funcțiune, oamenii vor circula oricând, cu atât mai mult cu cât în Kyiv sunt doar atacuri cu drona. Sigur, când orcii s-au făcut de rahat î
    0
    0
  • postat de Richard Morisson
    Luni, 30 Ianuarie 2023 11:27
    109.166.139.***
    Dețin imagini din 23. Decembrie.2022, Kiev.
    Este război în Ucraina cum sunt banane în Antarctica!
    Imaginile din Kievul ,,distrus" de război arată cam așa: tramvaie noi nouțe fabricate în Ucraina (Tatra YUG) în circulație (parcă la instituirea stării de război nu circulă niciun mijloc de transpor
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.