Ucrainenii revendică recucerirea unor teritorii

Ucrainenii revendică recucerirea unor teritorii
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ministerul ucrainean al Apărării a revendicat luni "succese" în contraofensiva sa dificilă de săptămâna trecută pe frontul sudic şi recucerirea unor zone în apropiere de Bahmut (est), transmite AFP.

Forţele ucrainene "îşi continuă operaţiunile ofensive în sectorul Melitopol" şi "au înregistrat succese în apropiere de Novodanilivka şi Novoprokopivka", în sud, a declarat viceministrul Apărării, Hanna Maliar. Cele două sate se află în regiunea Zaporojie, în apropiere de Rabotino, o localitate "strategică" recucerită la sfârşitul lunii august de la forţele ruse şi care deschide calea pentru ofensiva ucraineană spre sud.

"Inamicul suferă în sud pierderi importante de personal, arme şi material, îşi regrupează unităţile şi trupele folosindu-şi rezervele", a afirmat Hanna Maliar.

Pe frontul estic, "am obţinut un anumit succes în apropiere de Klişciivka", a adăugat ea, făcând referire la un sat la sud de Bahmut, oraş aflat în centrul luptelor de peste un an şi cucerit de forţele ruse în mai.

Citit 493 ori Ultima modificare Vineri, 08 Septembrie 2023 15:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.