Negocieri Ucraina - Polonia privind transporturile de cereale

Negocieri Ucraina - Polonia privind transporturile de cereale
Evaluaţi acest articol
(32 voturi)

Ministrul ucrainean al Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a anunţat joi că s-a întâlnit pentru prima dată cu omologul său polonez recent numit, pentru a încerca să găsească o soluţie la blocajul transportatorilor polonezi la frontiera dintre cele două ţări, relatează AFP. Kubrakov a declarat că "subiectul principal" al acestei reuniuni de miercuri de la Varşovia cu Dariusz Klimczak a fost "deblocarea frontierei", care are un impact asupra economiei Ucrainei. "Sperăm să ajungem la o poziţie comună în această săptămână" cu o delegaţie poloneză aşteptată la Kiev pentru un nou rând de negocieri, a spus el. "Am prezentat cifre-cheie şi date analitice care stau mărturie: problemele invocate de protestatarii polonezi nu există în realitate", a dat asigurări ministrul ucrainean.

Transportatorii polonezi, care denunţă "concurenţa neloială" a colegilor lor ucraineni, blochează de la începutul lui noiembrie frontiera, ceea ce a dus la formarea de cozi interminabile.

Ucraina depinde puternic de transportul rutier prin Polonia, membră a UE, pentru exporturile şi importurile sale, în special de la declanşarea invaziei ruse în urmă cu aproape doi ani.

Noul premier polonez, Donald Tusk, a promis să găsească o soluţie împreună cu transportatorii nemulţumiţi. Venirea la putere a liderului proeuropean marchează o schimbare politică majoră în Polonia, notează AFP. Tusk a promis de altfel să intensifice eforturile pentru ajutorarea Ucrainei. Oleksandr Kubrakov a salutat acest nou guvern pentru "dialogul deschis" purtat cu Kievul şi "voinţa sa de a rezolva problemele împreună".

Citit 806 ori Ultima modificare Joi, 21 Decembrie 2023 17:19

6 comentarii

  • postat de Slava Ucraina !
    Luni, 25 Decembrie 2023 12:52
    45.56.196.***
    Crăciun de coșmar pentru aviația rusă în Ucraina: Celor trei Su-34 doborâte li se adaugă două avioane căzute în Ajun în urma unui atac masiv rus.
    11
    19
  • postat de cu Tezaurul Romaniei , furat de banditii ruzzi..
    Duminică, 24 Decembrie 2023 18:44
    45.56.196.***
    se mai aude ceva ?? Cand ni-l dau inapoi ??
    12
    26
  • postat de Ivan+John=Love
    Duminică, 24 Decembrie 2023 11:39
    5.13.134.***
    Bîstroe? Gata, s-a fâsâit? AFDJ hiberneaza, indiferent ca e vara sau iarna? VL cand publica rezultatele masuratorilor?
    27
    14
  • postat de Guvernatorul Băncii Centrale ruse avertizează că economia se supraîncălzește: „Imaginați-vă că e o mașină”
    Vineri, 22 Decembrie 2023 18:50
    102.129.255.***
    Una este PIB si alta este bunastarea. Cum traiesc oamenii din Rusia mai bine daca ei muncesc pentru a fabrica bombe care sunt trase in Ucraina? Cum poate sa creasca bunastarea unui om o astfel de economie "in crestere"?
    19
    33
  • postat de florin
    Vineri, 22 Decembrie 2023 08:12
    86.124.203.***
    ''Produsul Intern Brut al Rusiei va creşte cu 1,5% în 2024 şi cu 2% în 2025, faţă de 0,5%, respectiv 1,2%, pentru zona euro.''
    Principala pierzatoare in aceasta aventura propusa de americani este UE!De aceea multe tari din UE vor incerca sa schimbe ceva!Dar este tirziu!
    33
    21
  • postat de Slava Germania ! , Slava Ucraina !
    Vineri, 22 Decembrie 2023 08:07
    23.26.245.***
    Germania depășește planul: 120 de blindate Marder vor ajunge în Ucraina. Cele 40 de IFV-uri suplimentare au fost răscumpărate de la Armata Greciei
    19
    32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.