Fostul comandant al Forțelor Armate Ucrainene, Valeri Zalujnîi, actual ambasador la Londra, a declarat la o conferință recentă că Bucureștiul a cerut Kievului să nu divulge informații despre dronele căzute pe teritoriul României. Potrivit acestuia, situația a ajuns până la absurd când România s-a plâns chiar că sistemele ucrainene de bruiaj electronic au modificat traiectoria dronelor și acestea au ajuns pe teritoriul românesc, potrivit HotNews și Digi24.
La un forum al comunității Universității Catolice Ucrainene, desfășurat acum două săptămâni, Valeri Zalujnîi a spus că România înțelege pericolul în care se află, în fața amenințării Rusiei, dar că alege să tacă. Mai mult, a declarat el, Bucureștiul a cerut Kievului să nu spună public că drone iraniene Shahed lansate de Rusia au căzut pe teritoriul românesc. El nu a specificat când anume au avut loc conversațiile cu oficialii români.
„Țările baltice înțeleg că nu există niciun fel de articol 5 și niciodată nu va fi (articolul 5 al tratatului NATO - n.r.), Polonia înțelege acest lucru, când periodic cad ba rachetele noastre, ba rachetele rusești. România în general înțelege totul, doar că tace”, a spus Zalujnîi. El a mers mai departe și a dezvăluit discuții cu oficialii de la București, scrie ziarul ucrainean Obozrevatel, care precizează că astfel de discuții au avut loc în mod repetat. „Uneori mă sună și îmi spun: «Taci». «Ei bine, la voi au căzut două drone Shahed, de ce tăceți?», iar ei spun: «Te rugăm să taci». Înțelegeți?”, a spus Zalujnîi. Potrivit acestuia, situația a ajuns până la absurd când România s-a plâns chiar că sistemele ucrainene de bruiaj electronic au modificat traiectoria dronelor și acestea au ajuns pe teritoriul românesc. „Și apoi mă sună la telefon și îmi spun: «De ce ați pornit sistemele voastre de război electronic? Ele (dronele - n.r.) zboară spre noi». «Atunci, doborâți-le», spun eu. «Aveți 40 de (avioane) F-16»”, a mai relatat el.
Ziarul ucrainean Obozrevatel, care relatează declarațiile lui Zalujnîi, amintește că anul trecut, pe 25 decembrie, o rachetă de croazieră rusească X-101 a zburat peste teritoriul României și Republicii Moldova, după care a căzut pe un câmp. MApN a spus la momentul respectiv că datele sale nu confirmă traversarea teritoriului românesc, dar va „continua să cerceteze această situație, pentru clarificarea tuturor circumstanțelor.”
Recent, pe 13 februarie, în România au fost găsite resturile a două drone kamikaze Shahed, care au detonat la impactul cu solul. De asemenea, în noaptea de 17 ianuarie, în timpul atacului rusesc asupra Ucrainei, în România a fost declarată alertă de raid aerian în nordul județului Tulcea, la granița cu regiunea Odesa. Alte drone au căzut anul trecut și în 2023 pe teritoriul românesc, o situație discutată pe larg în România.