Unitate de elită a Rusiei, dată de gol de un propagandist

Unitate de elită a Rusiei, dată de gol de un propagandist
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Un reportaj difuzat de propagandistul rus Vladimir Soloviov a scos la iveală, involuntar, locația „Centrului pentru Tehnologii Avansate în materie de Drone”, cunoscută și drept „Rubicon”.

Potrivit unei investigații realizate de Radio Svoboda, serviciului rus al RFE/RL, care a comparat imaginile din emisiunea lui Soloviov cu materiale video disponibile public, baza se află chiar în parcul „Patriot” de lângă Moscova, notează The Moscow Times, citat de HotNews. Detaliile au fost trădate de un fragment video în care locul a fost blurat prea puțin: un panou luminos și o plăcuță de toaletă vizibile la intrare, alături de alte elemente de decor.

Toate acestea au permis identificarea exactă a locului filmării - centrul expozițional din parc, pavilioanele C și D. Radio Svoboda precizează că a folosit trei surse video pentru localizarea zonei în care s-a filmat: materiale proprii ale Centrului, publicații ale Ministerului Apărării rus și reportajul lui Soloviov.

Creat în vara lui 2024, „Rubicon” are rolul de a dezvolta și achiziționa sisteme de vehicule aeriane fără pilot, de a implementa tacticile de utilizare a dronelor pe front și de a pregăti operatori, scriu sursele citate. În octombrie 2024, a fost anunțată oficial implicarea sa în operațiuni militare. Structura este descrisă ca una „verticală”, care reunește cercetare, testare, instruire și unități proprii trimise pe linia frontului - fiind creditată cu un rol major în operațiunile rusești din regiunea Kursk și în avansurile din Donbas, scrie Radio Svoboda.

Experții militari ucraineni și internaționali descriu în unanimitate Centrul „Rubicon” drept una dintre cele mai eficiente inițiative ale Ministerului Apărării rus în domeniul luptei cu drone. Oficial, locația sa rămâne secretă, iar presa de stat îl prezintă drept un „centru misterios”, fără a oferi detalii. În realitate, antrenamentele pentru operatorii de drone au loc în aceleași pavilioane unde, în paralel, se organizează târguri deschise publicului, precum expoziția „MotoPrimăvara 2025”.

Acest imens complex din suburbia capitalei ruse, care a găzduit în trecut importante expoziții militare, a fost lovit de o dronă ucraineană, într-un atac lansat pe 22 mai.

Citit 1454 ori Ultima modificare Vineri, 19 Septembrie 2025 18:05

5 comentarii

  • postat de Iancu Jianul
    Marți, 23 Septembrie 2025 12:56
    5.13.129.***
    IS votanti semiOFF si pacaliciul cu rosu! N-au urmarit documentarele Gulagului si atrocitatile lui sthalin... si-a impins propriul popor la canibalism 59mil! Pacat ca PROSTIA NU DOARE!
    2
    14
  • Luni, 22 Septembrie 2025 21:21
    89.136.231.***
    Mai bine "ciolovec" decât oaie mucușoristă utilă și debilă pro-ioropa! Lupta se duce pe front, nu cu tastatura și ChatGPT, și din fericire e câștigată de Rusia!
    21
    1
  • postat de antislavaZ
    Luni, 22 Septembrie 2025 00:02
    5.13.183.***
    Bă ciolovecilor care ţineţi cu ruşii, voi aveţi DEX-ul de pe vremea lui Stalin? În România normală, locaţie cu sensul din text este în DEX de vreo 20 de ani :D
    2
    28
  • postat de Limba romaneză
    Duminică, 21 Septembrie 2025 21:53
    86.124.202.***
    Nu intersa pe nimeni "locatia" (chiria-conf. DEX) Rubiconului. Poate ca erau unii interesati de LOCUL in care se afla Rubiconul.
    Slava Z !
    24
    2
  • postat de Borșan
    Vineri, 19 Septembrie 2025 20:24
    5.13.184.***
    Îi va face vizite Ucrainenii, demult așteaptă și asta!
    8
    39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.