Hai să-mi macini veşnicia,/ doamna mea moară de vânt...
şi să faci o turtă mare/ de la cer până-n pământ,
şi s-o dai la plecătoare,/ şi s-o dai la stătătoare,
să mănânce fiecare/ frumuseţe cântătoare
din senin, din întâmplare,/ din răspuns, din întrebare,
şi din zare până-n zare/...altfel, tremură şi moare!
După ce-mi termină timpul/ veşniciei (tot) mâncând,
macină-te şi pe tine,/ doamna mea moară de vânt...
fă-te turtă, dă-te celor/ care cântă în cais,
în salcâm şi-n plop şi unde/ le-am iubit şi le-am ucis...
şi hrăneşte-mi (ne)păsarea/ de-a (nu) şti să-mi cer iertare
celor ceste plecătoare,/ cestor cele stătătoare
n-astă viaţă lungă-scurtă,/ la mormânt şi la fereastră...
Două turte într-o turtă/ pentru veşnicia noastră!
Două turte într-o turtă (publicitate) Scris de Ion Zimbru
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Două zile cu Maria la cules (IV) Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!) Două zile cu Maria la cules (II) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ABANDON (stare de zi pe unitate) Două zile cu Maria la cules (I)
Mai multe din această categorie:
