Hai să-mi macini veşnicia,/ doamna mea moară de vânt...
şi să faci o turtă mare/ de la cer până-n pământ,
şi s-o dai la plecătoare,/ şi s-o dai la stătătoare,
să mănânce fiecare/ frumuseţe cântătoare
din senin, din întâmplare,/ din răspuns, din întrebare,
şi din zare până-n zare/...altfel, tremură şi moare!
După ce-mi termină timpul/ veşniciei (tot) mâncând,
macină-te şi pe tine,/ doamna mea moară de vânt...
fă-te turtă, dă-te celor/ care cântă în cais,
în salcâm şi-n plop şi unde/ le-am iubit şi le-am ucis...
şi hrăneşte-mi (ne)păsarea/ de-a (nu) şti să-mi cer iertare
celor ceste plecătoare,/ cestor cele stătătoare
n-astă viaţă lungă-scurtă,/ la mormânt şi la fereastră...
Două turte într-o turtă/ pentru veşnicia noastră!
Două turte într-o turtă (publicitate) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
