Dacă vii la don Quijote,/ astăzi hai... (şi hai degrabă!)...
e bătrân şi stă la poartă,/ parcă-i gata să-şi înceapă
ultima-i călătorie/ spre oprirea cea dintâi...
cea oprire fără capăt,/ simplă-n rost şi-n căpătâi!
Steaua-l strigă... se aude/ naltu-i glas cu tremurare...
nu sclipeşte nici o lance/ şi nu bate nici un vânt...
tristă, singură şi blândă/ (colo-n coastă) moara-i moare
lângă umbra-n agonie-a/ Rosinantei lăcrămând!
Dacă vii la moş Quijote,/ hai îndată, că porneşte
să se suie-n steauă, singur,/ bob cu bob şi fir cu fir...
nimenea nu-l mai salută,/ nimenea nu-i mai vorbeşte...
Sancho Panza-i dus în sine,/ cată către cimitir!...
Ce hidalgo trist pe prispă,/ ce hidalgo trist la poartă!...
vino şi deschide-(i) Cartea,/ să rămână pe pământ!...
E păcat să moară moara!/ ce să faci c-o moară moartă?...
Hai, superbă Dulcinee,/ vino şi (mai) bate vânt!
Cartea lui Don Quijote (despre Cervantes) Scris de Ion Zimbru
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Două zile cu Maria la cules (IV) Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!) Două zile cu Maria la cules (II) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ABANDON (stare de zi pe unitate) Două zile cu Maria la cules (I)
Mai multe din această categorie:
