Clădirea CJ Galaţi, luminată în violet

Clădirea CJ Galaţi, luminată în violet
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Sâmbătă, 17 noiembrie, începând cu ora 17,30, clădirea principală a Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi va fi luminată în culoarea violet, pentru a marca Ziua Mondială a Prematurităţii. Acţiunea de conştientizare este organizată de colectivul de medici neonatologi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă "Sf. Apostul Andrei" Galaţi, împreună cu o echipă a CJ Galaţi. La eveniment va participa Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi, alături de medici şi de părinţi care au copii născuţi prematur. Este prima oară când o astfel de iniţiativă are loc la Galaţi.

Unu din zece copii se naşte prematur, potrivit datelor oficiale. În România, din cauza unui cumul de factori, incidenţa acestei probleme de sănătate este mai mare decât în alte state europene. Conform site-ului csid.ro, din cauza nedezvoltării optime a organelor, mai ales a celor respiratorii, unii dintre copilaşi rămân cu anumite probleme de sănătate toată viaţa: de la sensibilităţi respiratorii până la probleme locomotorii sau la întârzieri de limbaj.  Doar în 2014, în România au venit pe lume 18.000 de nou-născuţi înainte de termen.

Citit 2335 ori Ultima modificare Joi, 15 Noiembrie 2018 01:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.