Cazurile de rujeolă, în creştere
Foto: Internet

Cazurile de rujeolă, în creştere
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Chiar dacă epidemia de rujeolă a ocolit în ultimele luni judeţul Galaţi, la nivel naţional numărul îmbolnăvirilor este în creştere, atrag atenţia medicii. Specialiştii arată că ţara noastră se menţine în topul european din perspectiva numărului de cazuri şi decese. Cel mai recent deces a fost înregistrat zilele trecute, în Iaşi, victima fiind o tânără de 20 de ani, bilanţul morţilor ridicându-se astfel la 62. Inclusiv UNICEF avertizează că, la nivel mondial, cazurile de rujeolă se îndreaptă spre un nivel alarmant spre ridicat.

"Infrastructura medicală slabă, tulburările civile, un grad redus de conştientizare la nivelul comunităţii, delăsarea şi atitudinea rezervată faţă de vaccinuri în unele cazuri, au dus la apariţia acestor epidemii atât în ţări dezvoltate, cât şi în ţări aflate în curs de dezvoltare", arată Henrietta Fore, directorul executiv UNICEF.

Pentru a combate rujeola, medicii spun că este esenţială vaccinarea. Prin urmare, este nevoie de campanii susţinute care să îi facă pe părinţi să înţeleagă faptul că vaccinurile sunt sigure şi eficiente, putând astfel salva vieţile copiilor.

Citit 763 ori Ultima modificare Luni, 04 Martie 2019 18:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.