Autorităţile promit noi programe de sănătate în oncologie

Autorităţile promit noi programe de sănătate în oncologie
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Guvernul a aprobat, în urmă cu o săptămână, o hotărâre care prevede menţinerea şi dezvoltarea programelor naţionale de sănătate existente şi introducerea unor programe şi activităţi noi. Programele naţionale de sănătate se vor derula până la finalul anului 2019, fiind introduse şi activităţi pentru depistarea precoce a cancerului, prin determinarea markerilor tumorali.

Astfel, la propunerea ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, Executivul a adoptat Hotărârea pentru modificarea secţiunii A din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018 şi pentru prelungirea termenului de aplicare. "Actul normativ prevede menţinerea şi dezvoltarea programelor existente şi introducerea unor programe şi activităţi noi. Astfel, aplicarea prevederilor HG nr. 155/2017 va fi prelungită până la data de 31 decembrie 2019, printr-un  act adiţional care va fi încheiat de casele de asigurări de sănătate sau de direcţiile de sănătate publică cu furnizorii de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare specifice, dispozitive medicale", a transmis Ministerul Sănătăţii.

Sorina Pintea a spus că vor exista şi noi programe şi activităţi pentru depistarea precoce a cancerului. "Începând de anul acesta, vom iniţia noi programe de sănătate şi activităţi pentru depistarea cancerului prin determinarea markerilor tumorali, pentru evaluarea statusului vitaminei D pentru grupele la risc, dar şi pentru includerea de noi activităţi în cadrul programului naţional de sănătate mintală, pentru a pune în aplicare protocolul semnat de către autorităţi cu organizaţiile din domeniu", a declarat Sorina Pintea.

Screening selectiv pentru afecţiunile oncologice

Concret, în cadrul Programului naţional de depistare precoce a cancerului în regim de screening, a fost înfiinţat Subprogramul de depistare precoce a cancerului prin determinarea markerilor tumorali la pacienţii din grupele de risc, în regim de screening selectiv. De asemenea, actul normativ creează cadrul legal pentru organizarea unităţilor de specialitate în vederea implementării unor proiecte pilot ce vor avea ca obiective identificarea precoce a afecţiunilor oncologice la persoanele asimptomatice şi monitorizarea periodică a persoanelor cu risc înalt de a dezvolta cancer.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, reducerea poverii cancerului prin depistarea în faze incipiente de boală şi reducerea pe termen mediu-lung a mortalităţii specifice prin intervenţii de screening organizat sunt obiective incluse în cadrul Strategiei naţionale de sănătate 2014-2020.

Citit 1441 ori Ultima modificare Luni, 01 Iulie 2019 19:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.