Bacteriile periculoase se pot transmite prin alimente vegetale

Bacteriile periculoase se pot transmite prin alimente vegetale
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Bacteriile rezistente la antibiotice pot fi transmise la om prin alimentele vegetale pe care acesta le mănâncă, fapt ce poate prezenta un risc la adresa sănătăţii, conform unui studiu citat de agenţia Xinhua, conform Agerpres.

O echipă de cercetători de la Universitatea din California de Sud (USC) a descoperit modul în care alimentele vegetale pot contribui la răspândirea rezistenţei la antibiotice la nivelul microflorei intestinale, se arată într-un studiu prezentat la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul sesiunii anuale de conferinţe a Societăţii Americane de Microbiologie - ASM Microbe 2019, organizată în perioada 20-24 iunie la San Francisco.

În cadrul unui experiment efectuat pe şoareci de laborator, oamenii de ştiinţă au observat o bacterie rezistentă la antibiotice, numită şi superbacterie, "ascunsă" în intestinele rozătoarelor hrănite cu salată contaminată cu bacteria E. coli rezistentă la antibiotice. "Am identificat diferenţe în ceea ce priveşte capacitatea bacteriei de a coloniza pe ascuns intestinele în urma ingerării, în funcţie de o varietate de factori asociaţi gazdei şi bacteriei", a explicat Marlene Maeusli, cercetătoare în cadrul USC şi autoare principală a studiului.

Superbacteriile stau "ascunse" în intestinele umane

Spre deosebire de epidemiile de boli diareice care se manifestă imediat după ce oamenii mănâncă alimente vegetale contaminate, bacteria rezistentă la antibiotice poate rămâne ascunsă în intestinele umane timp de câteva luni şi chiar ani înainte de a provoca afecţiuni precum infecţiile urinare, se precizează în studiu. "Descoperirea noastră subliniază importanţa abordării rezistenţei la antibiotice transmisă prin alimente dintr-o perspectivă exhaustivă a lanţului trofic, ce include alimente vegetale, pe lângă carne", a precizat Maeusli.

Aproximativ două milioane de cazuri de infecţii rezistente la antibiotice sunt înregistrate anual în Statele Unite, iar 20 la sută dintre acestea sunt asociate cu agricultura, potrivit datelor Centrului american pentru prevenirea şi controlul bolilor.

Citit 1514 ori Ultima modificare Joi, 04 Iulie 2019 13:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.