Galaţiul, fruntaş în ţară la numărul bolnavilor de gonoree

Galaţiul, fruntaş în ţară la numărul bolnavilor de gonoree
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Judeţul Galaţi se afla, în 2018, pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte cazuzile nou diagnosticate de gonoree, arată un raport al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Netratată, gonoreea poate provoca complicaţii severe, cum ar fi infertilitatea.

46 de cazuri de gonoree au fost raportate în România pe parcursul lui 2018, arată ultimele date disponibile provenite de la CNSCBT. Incidenţa acestei boli pe plan naţional a fost, astfel, în urmă cu doi ani, de 0,23 cazuri la sută de mii de locuitori, în scădere cu 41 la sută faţă de anul 2017. În ultimul deceniu, gonoreea a devenit mult mai rar întâlnită în România. Astfel, în 2009, incidenţa bolii era de aproape trei cazuri la suta de mii de locuitori, de peste zece ori mai mare faţă de situaţia din 2018.

Totuşi, în vreme ce pe plan naţional stăm indiscutabil mai bine, în judeţul Galaţi îmbolnăvirile sunt la acelaşi nivel ca în urmă cu zece ani. Astfel, incidenţa acestei boli în judeţul nostru a fost, în 2018, de 3,5 cazuri la suta de mii de locuitori, mai mult decât dublă faţă de cea din judeţul aflat pe locul al doilea, Argeş. Alte judeţe unde au fost depistaţi bolnavi de gonoree sunt Vasluiul, Teleormanul şi Dâmboviţa. Pe de altă parte, în 28 de judeţe nu a fost raportată nicio îmbolnăvire, în 2018.

Ce este gonoreea

Gonoreea este o boală cu transmitere sexuală care poate afecta atât bărbaţii, cât şi femeile. Afecţiunea este provocată de bacteria Neisseria gonorrhoeae, potrivit csid.ro. Această bacterie afectează de regulă uretra, gâtul şi rectul, dar şi colul uterin, în cazul femeilor. Boala se poate transmite şi nou-născut, în timpul naşterii vaginale şi poate determina anumite complicaţii la ochi. În multe cazuri, persoanele infectate nu prezintă simptome, neştiind astfel că sunt infectate.

La bărbaţi, boala se manifestă prin durere la urinare, printr-o secreţie purulentă care iese din penis şi prin inflamarea dureroasă a testiculelor. În cazul femeilor, simptomele sunt: durerea la urinare, secreţia vaginală abundentă, sângerea vaginală între menstre în timpul actului sexual, durere în timpul actului sexual şi dureri abdominale sau pelvine.

Netratată, boala poate duce la infertilitate. La femei, se poate răspândi la uter şi către trompe şi poate duce la apariţia bolii inflamatorii pelvine şi a blocajului tubar, ceea ce duce la infertilitate sau la complicaţii în sarcină. La bărbaţi, netratată, boala duce la epididimită şi la infectarea aticulaţiilor şi a altor zone din corp.

Tratamentul constă în administrare de antibiotic. Boala poate fi prevenită prin folosirea prezervativului şi prin evitarea relaţiilor sexuale neprotejate cu persoane despre care nu ştim dacă au sau nu boli cu transmitere sexuală.

Citit 14063 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Februarie 2020 20:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.