Ce se întâmplă cu familiile persoanelor aflate în autoizolare

Ce se întâmplă cu familiile persoanelor aflate în autoizolare
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Autorităţile sanitare din România revin cu noi sfaturi pentru persoanele care au fost în zonele de risc şi trebuie să se autoizoleze la întoarcerea în ţară. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii susţin că dacă restul familiei nu doreşte să intre în izolare alături de persoana care a călătorit, atunci se poate solicita Direcţiei de Sănătate Publică intrarea acesteia în carantină instituţionalizată.

Datele oficiale date publicităţii de autorităţi arată că, duminică, 49 de persoane mai erau în carantină din cauza coronavirusului şi 7.893 de persoane se aflau în izolare la domiciliu. "Faţă de cifrele comunicate ieri, 29 februarie, pentru persoanele aflate în izolare la domiciliu, este înregistrată o scădere. Aceasta rezultă din faptul că persoane introduse iniţial în izolare au ieşit din perioada de incubaţie a virusului, de 14 zile", se arată într-un comunicat oficial al Ministerului Sănătăţii (MS). De asemenea, aceleaşi date sunt valabile şi pentru membrii familiilor acestor persoane. Practic, sunt luate în evidenţă sau scoase din evidenţă şi persoanele care fac parte din familia celor suspectaţi că ar fi putut contacta virusul şi care au urmat aceleaşi proceduri de izolare.

Diferenţa dintre autoizolare şi carantină

Carantina se instituie pentru toate persoanele care nu prezintă simptome, dar care se întorc din zonele cu transmitere comunitară extinsă a noului coronavirus (COVID-19). Carantina va dura o perioadă de 14 zile şi va fi organizată în spaţii special amenajate, puse la dispoziţie de autoritatea locală, în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică. Autoizolarea se instituie pentru persoanele care nu prezintă simptome dar: au călătorit în ultimele 14 zile în regiuni/ localităţi din zonele afectate de COVID-19, altele decât cele cu transmitere comunitară extinsă; au intrat în contact direct cu persoanele cu simptome şi care au călătorit în zone cu transmitere comunitară extinsă; au intrat în contact direct cu persoanele care au fost confirmate cu coronavirus (COVID-19) sau sunt membri de familie ai unei persoane care se încadrează în una dintre situaţiile de mai sus.

Aceste persoane se vor autoizola la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile de la data întoarcerii din călătorie, respectiv de la data ultimului contact cu o persoană simptomatică/ confirmată. În acest timp, vor fi monitorizate de către medicul de familie sau, în lipsa acestuia, de către Direcţia de Sănătate Publică. Lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă şi a celor afectate se actualizează de fiecare dată când este nevoie şi poate fi consultată pe pagina https://www.cnscbt.ro/ sub titulatura: "Lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă şi a altor zone afectate de COVID 19", arată MS.

Ce se întâmplă cu familia

Autoizolarea se aplică tuturor membrilor familiei şi persoanelor care locuiesc la acelaşi domiciliu. Toţi au obligaţia de a nu părăsi domiciliul declarat, în care se află de la momentul autoizolării. Dacă restul familiei nu doreşte să intre în izolare alături de persoana care a călătorit, atunci se solicită către Direcţia de Sănătate Publică intrarea acesteia în carantină instituţionalizată. Această opţiune este posibilă numai în cazul în care persoana nu a avut anterior contact cu familia!

Ce măsuri de igienă individuală trebuie să respecte persoanele autoizolate

Persoanele aflate în autoizolare trebuie evite contactul apropiat cu celelalte persoane din locuinţă şi, dacă este posibil, să se izoleze într-o cameră separată. Să nu primească vizitatori în perioada de autoizolare la domiciliu. Să se spele pe mâini cu apă şi săpun, timp de cel puţin 20 de secunde, ori de câte ori este necesar. Să cureţe şi să dezinfecteze zilnic toate suprafeţele pe care le ating frecvent (ex: mese, clanţe, obiecte de mobilier, bateria/ robinetele de la chiuvetă, alte obiecte care pot fi atinse şi de alte persoane). Să îşi acopere gura şi nasul cu şerveţel de unică folosinţă sau cu o ţesătură atunci când strănută sau tuşesc, sau să strănute şi să tuşească în plicul cotului. Batista se aruncă imediat la coşul de gunoi, în sac de plastic, după care se spală pe mâini cu apă şi săpun timp de 20 de secunde. Să aerisească cât mai bine toate încăperile casei. Să ţină legătura zilnic cu medicul de familie şi să-l informeze asupra evoluţiei tuturor membrilor familiei. Să sune la numărul unic de urgenţă 112 în cazul în care apare cel puţin unul din următoarele simptome: tuse, febră, dificultăţi la respiraţie, durere în gât - să îşi acopere nasul şi gura cu o mască de protecţie.

Citit 2227 ori Ultima modificare Luni, 02 Martie 2020 18:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.