Cadre medicale fără mască, la Spitalul Județean
Foto: Marian Calestru

Cadre medicale fără mască, la Spitalul Județean
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Situație revoltătoare la Spitalul Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei", acolo unde este focar activ de coronavirus. Doar în ultimele 24 de ore au fost confirmate opt noi cazuri de infectare cu COVID-19 printre cadrele medicale, numărul total al celor depistaţi pozitiv ajungând la 145. În ciuda faptului că numărul celor infectați crește de la o zi la alta, există cadre medicale care nu respectă măsurile minime de protecție. Mai excat, nouă cadre medicale, printre care și un medic, au primit amenzi pentru că nu purtau mască de protrecție în timpul serviciului. Mai mult, atât Spitalul Județean, cât și o altă unitate medicală din Galaţi au primit sancțiuni din partea inspectorilor de la Direcția de Sănătate Publică.

Pe fondul transmiterii comunitare a coronavirusului, autoritățile au intensificat, în ultima perioadă, controalele, pentru a-i identifica pe cei ce nu respectă regulile impuse de starea de alertă.

Săptămâna trecută, inspectorii sanitari de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Galaţi au făcut verificări în unitățile sanitare din oraş. Vizate de controale au fost Spitalul Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei", Spitalul de Urgență pentru Copii "Sf. Ioan", Spitalul de Obstetrică și Ginecologie (Maternitatea), dar și patru cabinete stomatologice. În urma acestor conbtroale, inspectorii sanitari au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 54.000 de lei. "Au fost efectuate, în total, 17 controale, dintre care zece la Spitalul Clinic de Urgență, două la Spitalul de Pediatrie, unul la Spitalul de Obstetrică - Ginecologie și patru în cabinete stomatologice. Ca urmare a acestor controale, s-au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 54.000 de lei, dintre care 11 sancțiuni au fost date persoanelor fizice din spitalele amintite și două persoanelor juridice", ne-a declarat Ani Nistor, purtătorul de cuvânt al DSP Galați.

Conform sursei citate, cele două unități medicale au fost amendate pentru că nu au făcut anchete epidemiologice după depistarea unor cazuri de infectare cu COVID-19 printre angajați. "Au fost sancționate Spitalul Județean de Urgență și Spitalul de Pediatrie, pentru nerespectarea măsurilor speciale instituite în situații epidemiologice speciale, mai precis nu s-au efectuat anchetele epidemiologice la timp", a adăugat Ani Nistor.

Protecție după ureche

Situația cea mai gravă a fost constatată la Spitalul Județean, acolo unde sunt infectate 145 de cadre medicale. Deși spitalul este focar de coronavirus, unii angajați au uitat respectarea măsurilor și au fost prinşi, în timpul serviciului, fără mască de protecție. Printre cei sancționați se numără și un medic. "La Spitalul Județean, au fost sancționate nouă cadre medicale, pentru nepurtarea măștii de protecție, iar la Spitalul de Pediatrie au fost aplicate două amenzi, pentru aceeași neregulă. Dintre cadrele medicale amendate, unul singur este medic, restul fiind asistente și personal auxiliar și de îngrijire", a explicat purtătorul de cuvânt al DSP Galați.

Conducerea Spitalul Județean susține că va demnara și ea o anchetă în acest caz, dar că amenda primită de cadrele medicale îi va responsabiliza pe toți cei care lucrează în unitatea medicală. "În cursul săptămânii trecute, au fost făcute inspecții, s-au aplicat sancțiuni cu amendă personalului medical în culpă. Spitalul dispune de suficient material de protecție, iar persoanele respectrive aveau echipament de protecție, dar nu îl purtau corespunzător. Cu siguranță, și spitalul va lua măsuri în aceste cazuri, iar amenda îi va sensibiliza", a declarat dr. Ionuț Băneșanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Galați.

Acestea nu au fost singurele nereguli descoperite de inspectorii sanitari. Aceștia au aplicat alte trei sancțiuni pentru că au găsit în câteva truse de urgență medicamente expirate. Acest lucru este contrazis de reprezentanții spitalului. "Farmacia spitalului dispune de un stoc suficient de medicamente. Medicamentele respective nu erau expirate, ci erau tăiate din blister și nu aveau înscripiționată data de expirare", a explicat dr. Ionuț Băneșanu.

Focarul de coronavirus de la Spitalul Județena a ajuns la 145 de persoane, acestea fiind repartizate pe mai multe secții. Începând de ieri, pentru 72 de ore, a fost închisă secția de Gastro-enterologie, urmând ca aici să fie făcută dezinfecție terminală. Pacienții care erau internați în această secție au fost externați sau, dacă necesitau tratament și supraveghere medicală, au fost transferați în secția Medicală 1.

Citit 4726 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Iulie 2020 10:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.