Universitatea ”Dunărea de Jos”. Tratament revoluţionar cu ozon pentru COVID 19

Universitatea ”Dunărea de Jos”. Tratament revoluţionar cu ozon pentru COVID 19
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţia a câștigat un proiect în valoare de 25.000 de euro, în cadrul Competiției Internaționale organizate de Agenția Universitară a Francofoniei (AUF), "Proceduri alternative - terapie cu autohemoterapie majoră cu ozon în cazul unui pacient diagnosticat cu SARS-CoV-2". Alaltăieri s-a aplicat prima şedinţă de tratament complementar asupra unei paciente de 62 de ani, internată la ATI. 

Proiectul a fost depus de un colectiv de cadre didactice, cercetători și specialiști de la Facultatea de Ştiinţa și Ingineria Alimentelor, Facultatea de Medicină și Farmacie, respectiv Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei”. Director de proiect este șef lucr. dr. ing. Cristian Dima, iar responsabil pentru partea medicală este asist. univ. dr. Alexandru Nechifor.

Din echipă mai fac parte asist univ. dr. Corina Manole, șefa Secției de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei", dr. Anghel Mihaela şi dr. Orosanu Cristina, medici specialist ATI, precum și Luminița Florea, asistent medical la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Apostol Andrei".

"Din aproape 2.000 de proiecte înscrise din 76 de țări au fost selectate doar 92. Dintre acestea România are trei, iar două sunt ale universității noastre”, a declarat rectorul Lucian Georgescu.

Şef lucr. ing. Cristian Dima, managerul proiectului, a explicat că sunt prinse trei activități principale: achiziționarea generatorului de ozon și a componentelor necesare procedurii autohemoterapiei majore, instruirea personalului medical autorizat în vederea aplicării procedurii de autohemoterapie majoră și aplicarea procedurii de autohemoterapie majoră pentru pacienții din secția de terapie intensivă (ATI) și/sau pacienților contacți ai unor surse confirmate de COVID-19.

„Ieri (n.r - alaltăieri) a avut loc prima procedură a acestui tratament, asupra unei paciente aflate la ATI şi aşteptăm rezultate îmbucurătoare. Este un tratament complementar în care se introduce 95 la sută oxigen și un procent mic, de 5 la sută ozon, care are, însă, un rol extraordinar de bun. Procedura este una simplă. Se recoltează o cantitate mică de sânge, 150 de ml, se introduce procentul de oxigen și ozon și sângele astfel tratat ajunge înapoi în organism printr-un sistem de perfuzare. Ozonul medical crește producția de interferoni (apărarea principală a organismului împotriva virușilor), creează peroxizi de ozon care pot altera structurile învelișului viral necesare pentru atașarea la celulele gazdă și, de asemenea, îmbunătățeşte procesele imunitare, microcirculația și oxigenează celulele, ajutându-ne în lupta împotriva virusului COVID-19. Astfel de proceduri se mai realizează în China, Italia, Spania și, evident, România, iar noi suntem într-un contact continuu cu specialiștii din țările menționate”, declară asist. univ. dr. Alexandru Nechifor, coordonatorul pe parte medicală din proiect.

Citit 3600 ori Ultima modificare Duminică, 02 August 2020 12:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.