Scade numărul infectărilor, dar crește cel al deceselor
Foto: Marian Calestru

Scade numărul infectărilor, dar crește cel al deceselor
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

În acest weekend, alți 47 de gălățeni (21 - sâmbătă și 26 - duminică) au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS-COV-2, ceea ce face ca numărul total al îmbolnăvirilor din județul Galați să ajungă la 3.444.

Din nefericire au fost raportate și patru decese printre cei care s-au infectat cu Covid-19, numărul total al deceselor ajungând la 165. Toate cele patru decese au fost duminică.

Trebuie precizat faptul că numărul îmbolnăvirilor raportate în acest weekend este mult mai mic față de cel de weekend-ul trecut. Mai exact, în acest sfârșit de săptămână au fost raportate cu 24 de cazuri mai puțin față de aceeași perioadă a săptămânii trecute. Grav este faptul că în ultima săptămână au fost raportate 10 decese, patru dintre ele fiind înregistrate doar în weekend. Numărul deceselor a crescut cu trei în ultimele șapte zile, față de săptămâna precedentă. 

Totodată, în secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Județean sunt în continuare cinci persoane internate, fiind vorba despre pacienți infectați cu coronavirus care au forme grave, având nevoie de suport respirator. Numărul celor internați în terapie intensivă este mai mic față de sâmbătă, când au fost raportate șase cazuri grave.

De asemenea, conform Grupului de Comunicare Strategică, în urma retestărilor, trei gălățeni au fost reconfirmați, duminică, cu infecție Sars-Cov-2.

De cealaltă parte, numărul celor declarați vindecați a crescut în weekend cu 53, dintre care 39 - sâmbătă și 14 - duminică, ajungând astfel la 2.901.

Direcția de Sănătate Publică a reluat, după intrarea în vigoare a Legii Carantinei, monitorizarea persoanelor care trebuie să stea în izolare și în carantină. Astfel, conform datelor oficiale, de la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, 1.342 de gălățeni au fost obligați să stea, timp de 14 zile, în izolare la domiciliu. Alți 1.962 de gălățeni au fost în carantină, tot pentru 14 zile. Conform datelor de sâmbătă, numărul gălățenilor aflați în izolare a crescut cu 46, dar a scăzut duminică cu 72. Astfel, în izolare la domiciliu sunt în prezent 135 de persoane. Și numărul celor aflați în carantină a crescut sâmbătă cu 34, dar a scăzut cu 32 în cursul zilei de duminică. Conform datelor oficiale, numărul gălățenilor care sunt în carantină este de 422.

De asemenea, datele oficiale arată că, de la începutul pandemiei și până în prezent, la nivelul județului Galați, au fost efectuate 30.507 de teste pentru depistarea coronavirusului, 562 – 350 efectuate sâmbătă și 212 duminică - fiind cele în plus față de raportarea de vineri. Trebuie precizat că aceste 562 de teste nu au fost făcute doar pentru cazurile noi, ci au fost retestați și gălățenii deja declarați vindecați, 53 în ultimele 48 de ore, cei care urmează să fie declarați vindecați, dar și cei reconfirmați cu virusul Covid-19.

1.150 de cazuri noi și 43 de decese în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până pe 6 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 95.014 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 40.307 pacienți au fost declarați vindecați și 12.228 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.  

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.150 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2. În urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 431 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până acum, 3.893 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 05.09.2020 (10,00) – 06.09.2020 (10,00) au fost înregistrate 43 de decese (24 bărbați și 19 femei). Dintre acestea, trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, patru decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, nouă decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani.

40 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru doi pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.287. Dintre acestea, 474 sunt internate în secțiile de terapie intensivă. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.938.491 de teste. Dintre acestea, 14.871 au fost efectuate în ultimele 24 de ore. 

Pe teritoriul României, 9.675 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.922 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea,  35.130 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 984 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 378.900 de lei, și au constatat o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Citit 3192 ori Ultima modificare Luni, 07 Septembrie 2020 17:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.