Institutul ”Cantacuzino” va produce din nou Polidin

Institutul ”Cantacuzino” va produce din nou Polidin
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

România ar putea avea, de anul viitor, un vaccin antigripal autohton produs la Institutul "Cantacuzino", a anunțat directorul unității, colonelul doctor Florin Oancea. De asemenea, până la sfârşitul acestui an, va fi scos pe piață produsul Orostim, un supliment alimentar, institutul având în plan și relansarea Polidinului, tot ca supliment alimentar, care ar putea fi disponibil într-un an sau doi. "Polidinul este cel mai cunoscut produs farmaceutic românesc. De la preluarea Institutului de către Ministerul Apărării Naţionale, am primit foarte multe semnale prin care ni se cere să reluăm producţia, motiv pentru care am analizat posibilitatea producerii Polidinului respectând standardele europene şi am ajuns la concluzia că suplimentul nu mai poate fi produs în vechile condiţii. Acesta a fost şi motivul pentru care, în 2011, a fost suspendată licenţa de producţie a Polidinului. Astfel, Departamentul de Cercetare a trecut la lucru şi, în acest moment, printr-un proiect, avem în studiu şi sperăm să dezvoltăm un produs imunomodulator Polidin. Acesta va fi tot un supliment alimentar şi va putea fi utilizat în profilaxia şi terapia infecţiilor respiratorii, uro-genitale sau în pregătirile preoperatorii", a mai spus Oancea.

Citit 1859 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Noiembrie 2020 18:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.