S-au vindecat de COVID-19, iar acum îi ajută pe cei bolnavi

S-au vindecat de COVID-19, iar acum îi ajută pe cei bolnavi
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Județul Galați ocupă unul dintre primele locuri în țară în privința numărului donatorilor de plasmă vindecați de COVID-19. Procedurile de recoltare de plasmă sunt efectuate la Centrul Regional de Transfuzie Sangvină (CRTS) Galați, iar donarea nu implică niciun fel de risc. În schimb, plasma obținută astfel este folosită pentru salvarea bolnavilor cu forme grave de COVID-19, în cazul cărora alte tratamente nu dau rezultat.

Pe plan național, județul Galați stă bine atunci când vine vorba de numărul persoanelor vindecate de COVID-19 care au ales să devină donatoare de plasmă. Ultimele date publicate arată că ne situăm cu puțin în urma județelor Argeş și Arad. Pe primul loc în acest top se află municipiul București.

"Până în prezent (18 noiembrie - n.r.), la Centrul de Transfuzie Sangvină Galați au fost efectuate 140 de proceduri de plasmafereză (procedeul prin care se obține plasma sangvină - n.red.). Unele persoane vindecate de COVID-19 aleg singure să vină și să doneze, iar în alte cazuri îi sunăm noi pe foștii pacienți și îi invităm să doneze. Avem chiar și o persoană care a donat plasmă de șapte ori până acum. Îi îndemnăm pe cât mai mulți gălățeni care s-au vindecat de COVID-19 să ne contacteze pentru a putea afla cum pot deveni donatori de plasmă și cum pot salva vieți, în acest mod", a precizat, pentru "Viața liberă", Camelia Stoichicescu, directoarea CRTS Galați.

Atunci când starea de urgență din primăvară era încă în vigoare, un producător de echipamente medicale a donat 18 aparate de plasmafereză, necesare pentru prelevarea plasmei de la pacienții vindecați, către mai multe centre de transfuzie din țară. Unul dintre echipamente a fost adus la CRTS Galați.

În ce constă tratamentul cu plasmă convalescentă

După ce este obținută de la donator, plasma sanguină convalescentă este administrată pacienților care au în prezent COVID-19. Înainte de administrare, plasma este însă testată. Odată vindecat, pacientul care a primit plasă poate deveni, la rândul lui, donator.

Plasma provenită de la pacienții vindecați de COVID-19 conține anticorpi specifici acestei boli. Când acești anticorpi ajung în organismul pacientului, prin plasmă, ei ajută la neutralizarea virusului SARS-CoV-2 și împiedică multiplicarea sa.

Procedura donării de plasmă convalescentă nu este dureroasă și nu are efecte adverse pentru donator. Organismul are nevoie de doar două zile pentru a reface plasma (una dintre principalele componente ale sângelui - n.r.) care a fost donată. În cadrul procedurii de donare, sunt recoltate trei pungi de plasmă, a câte 200 de mililitri fiecare.

Citit 1756 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Noiembrie 2020 19:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.