COVID-19 lasă și sechele pe termen lung

COVID-19 lasă și sechele pe termen lung
Unii dintre pacienți resimt simptome psihologice chiar și la câteva luni de la vindecare
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Cel puţin unul din trei bolnavi de COVID-19 spitalizaţi îşi vede sănătatea afectată pe termen lung, inclusiv cu probleme de ordin psihologic, arată un nou studiu, realizat în Europa, Statele Unite ale Americii şi China.

Articolul, publicat în revista "Nature Medicine", este o sinteză a nouă cercetări pe acest subiect şi menţionează epuizarea, dificultăţile respiratorii, anxietatea, depresia şi tulburările de stres post-traumatic printre cele mai frecvente simptome ale pacienţilor, scrie Agerpres.

''Date fiind milioanele de persoane infectate cu SARS-CoV-2 în lume, povara pe termen lung asupra sănătăţii fizice, cognitive şi psihice este în faţa noastră. Fără îndoială că acum vedem doar vârful aisbergului'', notează autorul principal al articolului, Kartik Sehgal, medic oncolog şi profesor la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Harvard.

Virusul SARS-CoV-2 atacă în principal plămânii persoanei infectate, dar uneori dificultăţile respiratorii persistă pe termen lung, iar cercetările arată că acest coronavirus atacă şi alte organe, provocând complicaţii care merg de la inflamaţii cronice până la tulburări cardiovasculare.

Conform unui studiu italian descris în această sinteză, din 143 de bolnavi monitorizaţi după vindecare, circa 90 la sută au acuzat cel puţin un simptom care a persistat la două luni de la externare, iar peste jumătate dintre ei, mai multe simptome. Cele mai frecvente sunt oboseala intensă (53,1 la sută), respiraţia dificilă (43,4 la sută), durerile articulare (27,3 la sută) sau durerile toracice (21,7 la sută).

În trei cercetări efectuate în Franţa, Marea Britanie şi China, între 25 şi 30 la sută dintre pacienţi au acuzat tulburări de somn la mai multe săptămâni după ce au depăşit faza acută a bolii, iar 20 la sută intensificarea căderii părului.

Rezultatele privind sănătatea psihică sunt de asemenea preocupante. Astfel, din 402 pacienţi italieni, la o lună după externare, peste jumătate au fost diagnosticaţi cel puţin cu o afecţiune psihică, respectiv stres post-traumatic pentru 30 la sută dintre ei, apoi depresie, anxietate etc.

În concluzie, autorii articolului subliniază că prevenirea deceselor cauzate de COVID-19 nu este de ajuns sub aspectul acţiunii medicale şi este nevoie să se aprofundeze efectele acestei boli pe termen lung.

Deşi datele disponibile sunt referitoare la pacienţii din alte state, unii pacienţi români care au trecut chiar printr-o formă a bolii mai puţin gravă, nefiind spitalizaţi, reclamă, potrivit discuţiilor pe temă din mediul online, efecte cel puţin similare cu cele prezentate mai sus. Întrebată cum se simte la trei luni după ce a fost bolnavă de COVID-19, Mihaela, de 44 de ani, din Galaţi, ne-a declarat: "Nu am avut o formă foarte severă, din fericire, nu am fost spitalizată, dar m-am simţit rău timp de două, trei săptămâni şi, practic, nici acum nu sunt complet refăcută, am rămas cu o stare de oboseală care se instalează brusc, în mijlocul zilei, şi care duce la dificultăţi de concentrare, cu dureri de cap recurente şi dureri articulare mai pronunţate, precum şi cu o stare de anxietate referitoare la posibilitatea de a mă îmbolnăvi din nou".

Citit 1548 ori Ultima modificare Joi, 01 Aprilie 2021 09:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.