Peste 38.000 de gălățeni imunizați anti-COVID
Foto: Marian Calestru

Peste 38.000 de gălățeni imunizați anti-COVID
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

În data de 1 aprilie 2021, la nivelul județului Galați au fost vaccinate împotriva noului coronavirus alte 933 de persoane, dintre care 543 au primit doza de rapel.

Imunizările s-au produs astfel: 216 la centrele de la Patinoar (20 prima doză și 196 rapel), 138 la centrele de la Sala Sporturilor (20 prima doză și 118 rapel), 98 la Baza Siderurgistul (doar prima doză), 66 la Centrul de Recuperare al Spitalului de Pediatrie (4 prima doză și 62 rapel), câte 60 la Centrul de vaccinare Berești, la Centrul Medical Județean (în aceste cazuri, doar rapel), la Centrul Sala de Spectacole Tecuci și la Centrul de vaccinare Corod, 50 la Centrul de Vaccinare Ivești (în ultimele situații, doar prima doză), 48 la Spitalul Municipal ”Anton Cincu” (1 prima doză și 47 rapel), 34 la Centrul de vaccinare Târgu Bujor, 31 la Oficiul Prefectural Tecuci și 12 la Centrul P SMU (în ultimele trei cazuri, doar prima doză).

Numărul total al persoanelor vaccinate la nivel județean este de 38.031, dintre care 19.916 au primit și a doua doză, până în prezent. În țară, 2.040.532 români au primit măcar o doză de vaccin anti-SARS-CoV-2, dintre care 1.105.375 inclusiv pe cea de rapel până la data de 1 aprilie, inclusiv.

Citit 1610 ori Ultima modificare Marți, 06 Aprilie 2021 23:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.