Patru gălățeni, declarați morți de COVID în 24 de ore. Alți 70 de bolnavi au fost retestați pozitiv
Foto: Marian Calestru

Patru gălățeni, declarați morți de COVID în 24 de ore. Alți 70 de bolnavi au fost retestați pozitiv
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi, în județul Galați, în cel mai recent interval de 24 de ore raportat, s-au înregistrat aproape 170 de noi cazuri confirmate, peste o sută de pacienți vindecați și patru pacienți decedați pe fondul complicațiilor provocate de infectarea cu noul coronavirus.

Conform statisticii privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 791 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 169 au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul total al celor infectaţi ajungând astfel la 24.454. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 70 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Din nefericire, până sâmbătă la prânz, 3 aprilie 2021, încă patru aflați în stare gravă au pierdut lupta cu boala. Asta face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să ajungă la 698.

Tot sâmbătă, 113 pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 21.966 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate. Sâmbătă, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, se aflau în carantină la domiciliu 428 de persoane, în timp ce 1.434 erau în izolare la domiciliu, iar alte 356, în izolare instituţionalizată.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 113.471 de teste.

Până sâmbătă, 3 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 970.224 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID– 19). În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.498 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 23.973 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 2 aprilie 2021 (10,00) – 3 aprilie 2021 (10,00) au fost raportate 154 de decese (79 bărbați și 75 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Citit 2444 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Aprilie 2021 01:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.