COVID-19. Doar doi noi infectați, în 24 de ore
Foto: Marian Calestru

COVID-19. Doar doi noi infectați, în 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Unul din 128 de gălățeni testați pentru COVID-19 a ieșit pozitiv în ultimele 24 de ore, în timp ce puțin peste 20 de pacienți internați au fost declarați vindecați, după două săptămâni de tratament.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 257 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, doi au fost declarați purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi ajunge astfel la 27.608.

Din fericire, ziua de luni nu a mai adus niciun deces  în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, ceea ce face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să rămână la 860.

Tot luni, 7 iunie, 21 de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 26.658 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.

Conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, luni, 7 iunie, se aflau în carantină la domiciliu 333 de persoane, una era în izolare la domiciliu, iar alte 89, în izolare instituţionalizată.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 149.868 de teste.

Citit 551 ori Ultima modificare Luni, 07 Iunie 2021 22:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.