COVID-19. Patru noi infectați la Galați, în 24 de ore

COVID-19. Patru noi infectați la Galați, în 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Patru gălățeni din cei peste 500 testați pentru COVID-19 au ieșit pozitivi în ultimele 24 de ore, în timp ce 13 pacienți internați au fost declarați vindecați. 

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 514 pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, patru au fost declarați purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi ajunge astfel la 27.632. Din fericire, nici ziua de marți nu a mai adus vreun deces  în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, ceea ce face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să rămână la 863. Tot marți, 15 iunie, 13 pacienți au primit vestea bună a testului negativ, care i-a făcut automat vindecați şi le-a permis externarea din spital. În total, 26.728 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate. Marți, 15 iunie, se aflau în carantină la domiciliu 553 de persoane, în carantină instituționalizată, o persoană, nouă erau în izolare la domiciliu, iar alte 30, în izolare instituţionalizată. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 153.786 de teste.

Citit 1580 ori Ultima modificare Joi, 17 Iunie 2021 00:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.