Virusul care l-a ucis pe Freddie Mercury

Virusul care l-a ucis pe Freddie Mercury
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

SIDA, prescurtare de la sindromul imunodeficienței umane dobândite, este o boală provocată de virusul HIV. Odată pătruns în organism, acest virus atacă și distruge, în timp, sistemul imunitar. Fără un sistem imunitar funcțional, persoana afectată rămâne vulnerabilă în fața microbilor, ceea ce crește foarte mult riscul de a dezvolta infecții dar și unele forme de cancer. Virusul HIV se poate transmite pe cale sexuală, pe cale sangvină și de la mama seropozitivă la făt.

Freddie Mercury, legendarul cântăreț al trupei Queen, a murit din cauza unor complicații ale sistemului imunitar cauzate de infectarea cu virusul HIV.  Se întâmpla pe 24 noiembrie 1991, atunci când Freddie avea doar 45 de ani.

În ultimele trei decenii, progresele înregistrate de cercetarea în domeniu au fost revoluționare, astfel încât, în prezent, o persoană infectată, dar care ia tratamentul zilnic prescris de medic, poate trăi fără probleme cât o persoană neinfectată.

De asemenea, un vaccin care să poată preveni infecția cu HIV pare să fie din ce în ce mai aproape de realizare.

Citit 1332 ori Ultima modificare Luni, 19 Iulie 2021 23:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.