Trei morţi și 85 de gălățeni nou infectați. Comuna Movileni, în scenariul roşu

Trei morţi și 85 de gălățeni nou infectați. Comuna Movileni, în scenariul roşu
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Trei persoane din județul Galați și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore, pe fondul infectării cu COVID-19. Numărul noilor infectați, raportat în același interval, se apropie de o sută. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 715 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 85 au fost declarați purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi ajunge astfel la 28.794. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, nouă persoane au fost reconfirmate. Din nefericire, și ziua de joi a mai adus trei decese în rândul pacienților internați cu forme grave de boală, ceea ce face ca numărul total al deceselor înregistrate la Galați de la începutul pandemiei să sară la 971. La polul opus, joi, 16 septembrie, 36 de pacienți internați au fost declarați oficial vindecați, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și declarate ulterior vindecate, să ajungă la 27.199. Joi, 16 septembrie, în carantină instituționalizată se aflau 135 de persoane, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu se aflau 458 de persoane depistate pozitiv, iar numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu ajunsese la 863. În izolare instituționalizată se aflau 166 de  bolnavi de COVID-19.

La Movileni, se intră în scenariul roșu al pandemiei

Începând de joi, 16 septembrie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galați a decis ca și în comuna Movileni, unde incidența cumulată la 14 zile a cazurilor de infectare SARS-CoV-2 este mai mare de 3/1.000 de locuitori, să fie aplicate, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 932 din 9 septembrie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Reamintim că, la acest nivel al ratei de infectare, devine obligatorie purtarea măștii de protecție în toate spațiile deschise aglomerate (piețe, târguri, stații de transport în comun etc.) și se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.), în timp ce activitatea operatorilor economici de tip restaurante/ baruri/ cafenele/jocuri de noroc se sistează la interior. (George Marinescu)

Citit 4695 ori Ultima modificare Luni, 20 Septembrie 2021 01:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.