Primul colegiu din Galaţi închis din cauza COVID-19. 22 de elevi confirmaţi pozitiv

Primul colegiu din Galaţi închis din cauza COVID-19. 22 de elevi confirmaţi pozitiv
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Colegiul Economic "Virgil Madgearu" din Galaţi şi-a închis de astăzi, timp de două săptămâni, porţile. Elevii vor face doar cursuri online până pe data de 24 octombrie, a anunţat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

De la directoarea colegiului, Marilena Râpă, am aflat că deja instituţia avea 16 clase în online, 22 de elevi bolnavi, patru profesori şi câte un cadru didactic-auxiliar şi nedidactic. 

"În plus, avem un singur profesor de sport pentru tot liceul, celălalt era deja în carantină. Acesta a fost testat şi el pozitiv cu COVID-19. Este contact pentru toţi elevii din liceu, care nu au purtat mască, orele de educaţie fizică derulându-se afară. Astăzi am trimis la DSP solicitarea de a trece la cursuri online şi am primit imediat răspuns că se aprobă", a declarat Marilena Râpă.

"Întrucât în ultima perioadă la noi în liceu numărul de cazuri de COVID la elevi a crescut accelerat, situație la care s-a adăugat și îmbolnăvirea unui număr de profesori ce au avut contact cu multe din clasele prezente la școală, DSP Galați, cu avizul ISJ, a hotărât ca liceul nostru să suspende orele cu prezență fizică pentru 2 săptămâni. Prin urmare, în intervalul 11-24.10.2021 orele se vor desfășura online pentru întreaga școală. Multă sănătate tuturor și așteptăm să vă revedem în bănci!", sună mesajul postat pe pagina de Facebook a instituţiei.

Citit 6245 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Octombrie 2021 00:23

1 comentariu

  • postat de relu
    Marți, 12 Octombrie 2021 07:22
    136.255.148.***
    In gradina Publica, chioscul care vinde papanasi si care nu este controlat de nimeni, politistii dorm, s-au vandut toata ziua produse de catre vanzatoare si inca o persoana care nu aveau masca
    1
    6
    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro