Circa 18 la sută dintre români se declară complet împotriva vaccinării

Circa 18 la sută dintre români se declară complet împotriva vaccinării
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

18 la sută dintre români se declară complet împotriva vaccinării anticoronavirus, în timp ce peste 50 la sută cred că autoritățile, medicii și industria farmaceutică ne ascund cu bună știință lucruri importante despre medicamente, boli și vaccinuri. Acestea sunt rezultatele Barometrului de Sănătate Publică pe anul 2021, publicat marți.

Față de sondajul de anul trecut, din răspunsurile primite mai reiese faptul că, anul acesta, a crescut semnificativ consumul de tutun și alcool. Explicația este cel mai probabil legată de munca de acasă, asociată cu stresul și cu sedentarismul, notează autorii sondajului, citați de rfi.ro.

Întrebaţi dacă respectă de obicei măsurile de igienă şi de distanţare socială impuse de contextul pandemic, cei mai mulţi români declară că da. Aproape 20 la sută dintre repondenţi au ales varianta "Le respect doar pe cele care nu mi se par absurde", în timp ce 4,2 la sută au ales "nu sau mai degrabă nu".

Nici portul măştii nu mai este atât de refuzat ca la începutul pandemiei, dacă este la interior, 83,3 la sută dintre participanţii la studiu considerând util portul măştii în spaţii închise şi doar 34,5 la sută afirmând că masca este utilă și în spaţii deschise.

În privinţa vaccinării anticovid, 67 la sută dintre românii de 18 ani şi peste aveau la momentul culegerii datelor (1-19 noiembrie) o raportare pozitivă la vaccinare şi spuneau că se vor vaccina în perioada următoare, că au început vaccinarea sau că erau complet vaccinaţi. O cifră care trebuie privită cu precauție, având în vedere că, deja, la sfârșitul lui noiembrie au apărut schimbări majore în discursul autorităților privind vaccinarea.

Cercetarea mai arată că 18 la sută dintre adulţii din România încă sunt complet împotriva vaccinării, în timp ce 55 la sută dintre români cred că autorităţile, medicii și industria farmaceutică ascund cu bună ştiinţă lucruri importante despre medicamente, boli şi vaccinuri. Cea mai mare problemă a sistemului medical românesc este, potrivit barometrului, interacţiunea cu spitalul (birocraţia, comportamentul medicilor), deci surse tradiţionale de nemulţumire pentru public, plasate mai jos ca probleme decât îngrijorările generate de elemente obiective: lipsa echipamentelor, finanţarea sistemului, costul tratamentelor bune.

"Dacă ne uităm în barometru, cele mai importante cerinţe pe care le are populaţia legate de sistemul medical nu sunt cele pe care le avea în anii '90, în care tot ceea ce era ieftin era bun, a spus Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române "Ion I. C. Brătianu".

Citit 1175 ori Ultima modificare Joi, 09 Decembrie 2021 11:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.