În ciuda pericolului unui nou val pandemic, Galațiul are o rată de vaccinare sub media pe țară
Foto: Marian Calestru

În ciuda pericolului unui nou val pandemic, Galațiul are o rată de vaccinare sub media pe țară
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

A trecut aproape un an de când campania de vaccinare anti-COVID a început în România, iar județul Galați are abia puțin peste 40 la sută din populația eligibilă vaccinată. De săptămâni bune, campania de vaccinare stagnează din nou, în timp ce specialiștii atenționează cu privire la posibilitatea venirii celui de-al cincilea val al pandemiei. Pentru ca virusul să poată fi ținut sub control, ar trebui ca măcar 70 la sută din populația generală să se vaccineze, prag imposibil de atins în condițiile actuale.

Doar municipiul București și alte cinci județe din România au o rată de vaccinare de peste 50 la sută, din totalul populației eligibile (persoanele cu vârsta de 12 ani și peste - n.r.), potrivit celor mai recente date publicate de autoritățile sanitare. În București, acoperirea vaccinală în cazul populației eligibile este de 66,2 la sută, în timp ce acoperirea în cazul populației generale este de 57,88 la sută. Urmează Clujul, cu o acoperire vaccinală de 58,48 la sută din populația eligibilă. În Constanța, proporția celor vaccinați este de 55,93 la sută, în Sibiu - 53,42 la sută, în Brașov - 50,19 la sută, iar în Ilfov - 50,09 la sută.

Cu o rată a vaccinării anti-COVID de doar 44,75 la sută din populația eligibilă, județul Galați ocupă abia locul al 18-lea în clasament, după Gorj, Hunedoara și Sălaj și înainte de Satu Mare, Ialomița și Dâmbovița. Pe plan național, 46,3 la sută din populația eligibilă este vaccinată, iar când vine vorba de populația generală proporția celor vaccinați scade la 40,5 la sută. În județul Galați, acest ultim indicator este de 39,32 la sută, adică tot sub media pe țară. Potrivit Prefecturii Galați, până pe 12 decembrie, în județul nostru au fost administrate 365.083 de doze de vaccin anti-COVID.

Suceava, primul județ din România intrat în scenariul roșu, la începutul pandemiei, își păstrează ultima poziție în clasament, cu puțin peste 29 la sută dintre cei cu vârsta de peste 12 ani vaccinați împotriva COVID-19. Tot în Suceava este și orașul cu cel mai mic procent de vaccinare - Vicovu de Sus, cu 7,70 la sută.

Am fi putut avea de cel puțin 20 de ori mai puține decese

Când cel puțin 70 la sută din populație este vaccinată împotriva unei boli infecțioase sau a trecut prin respectiva boală, epidemiologii vorbesc despre atingerea pragului de imunizare colectivă. Dacă România ar fi atins această bornă înainte de apariția celui de-al patrulea val al pandemiei de COVID-19, se estimează că numărul morților provocate de această boală ar fi fost mult mai mic. De aici ar fi rezultat și o presiune mult mai mică pe spitale, care ar fi putut trata, astfel, și pacienți non-COVID. Potrivit studiilor, vaccinarea anti-COVID cu schemă completă reduce riscul de deces de cel puțin 20 de ori.

Citit 1859 ori Ultima modificare Marți, 14 Decembrie 2021 18:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.