Cancerul de col uterin, boala care face ravagii în România

Cancerul de col uterin, boala care face ravagii în România
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Doar 36 la sută dintre româncele intervievate în cadrul unui sondaj IRES realizat la solicitarea Institutului Național de Sănătate Publică au auzit de virusul HPV și doar 31 la sută asociază această infecție cu cancerul de col uterin. România înregistrează cea mai mare incidență și cea mai mare rată a mortalității prin cancerul de col uterin comparativ cu țările Uniunii Europene, deși este vorba despre unul dintre puținele tipuri de cancer prevenibile prin vaccinare. La fiecare cinci ore, o româncă din grupa de vârstă 20-50 de ani moare de cancer de col uterin, potrivit hotnews.ro.

În fiecare an, aproape 3.400 de femei din România primesc diagnosticul de cancer de col uterin, acesta fiind al treilea cel mai comun tip de cancer în rândul femeilor de orice vârstă din țara noastră, însă a doua cel mai frecvent diagnosticată malignitate la femeile sub 65 de ani.

Estimările arată că anual se pierd peste 21.000 de ani potențiali de viață prin decese premature cauzate de cancerul de col uterin survenite la persoanele de sex feminin în vârstă de 15-64 ani.

Planul European de Combatere a Cancerului prevede vaccinarea a 90% din populația țintă de fete și creșterea semnificativă a ratei de vaccinare a băieților, până în 2030, în vederea atingerii obiectivului de eliminare a cancerelor cauzate de infecția cu HPV.

"Limbajele iubirii", o campanie de informare care își propune să informeze părinții cu privire la afecțiunile provocate de infecția cu HPV, importanța prevenției prin vaccinare și să contribuie în acest fel la creșterea ratei de vaccinare în cadrul Programului Național de Imunizare anti-HPV, a fost lansată pe platforma https://www.protejeaza-tedehpv.ro/. Campania este avizată de Ministerul Sănătății și a fost lansată de MSD (Merck Sharp&Dohme), compania farma care produce și livrează în România vaccinul împotriva cancerului de col uterin.

Citit 1504 ori Ultima modificare Joi, 16 Decembrie 2021 01:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.