Cel mai bun moment din zi pentru a mânca fructe

Cel mai bun moment din zi pentru a mânca fructe
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Pentru că sunt sursă de vitamine şi de minerale de care organismul are nevoie pentru a se menţine sănătos, fructele ar trebui să facă parte din meniul nostru zilnic. Pentru o mai bună absorbţie a substanţelor nutritive, este indicat să fie mâncate în anumite momente din zi.

Regula generală este că fructele nu trebuie combinate cu alte alimente. Atunci când sunt mâncate după masă, ele rămân în stomac mai mult şi vor fermenta, producând balonare şi gaze, perturbând digestia.

Potrivit specialiştilor în nutriţie, cel mai potrivit moment în care trebuie mâncate fructele este dimineaţa, pe stomacul gol, sau între mese.  „Cel mai bun moment pentru a mânca fructe este dimineaţa, la prima masă a zilei, pe stomacul gol. De ce? Deoarece absorbţia şi asimilarea nutrienţilor sunt maxime. Mai putem mânca fructe şi între mese, însă cu condiţia să fi trecut cel puţin două-trei ore de la ultima masă sau cu o jumătate de oră – o oră înainte de următoarea masă. De aceea, pentru micul dejun, cele mai bune alimente sunt fructele”, a explicat, pentru adevarul.ro, Anca Tene, consilier în nutriţie şi stil de viaţă sănătos.

Persoanele cu afecţiuni precum diabetul trebuie să limiteze cantitatea de fructe pe care le mânâncă, deoarece acestea conţin destul de mult zahăr natural (fructoză). Zaharurile din fructe se absorb destul de rapid. În principal, fructele sunt compuse din fructoză, care se transformă în glucoză, şi din apă (până la 95 la sută).

Citit 20431 ori Ultima modificare Vineri, 31 Decembrie 2021 08:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.