COVID-19. Aproape 1.300 de gălățeni sunt izolați la domiciliu
Foto: Marian Calestru

COVID-19. Aproape 1.300 de gălățeni sunt izolați la domiciliu
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Unu din șapte gălățeni testați în ultimele 24 de ore a fost găsit infectat cu noul coronavirus. Nu a mai fost raportat niciun nou deces în rândul persoanelor infectate, în schimb, peste 40 de pacienți tratați în spitale au fost declarați vindecați.  

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 770 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 111 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 45.512. 11 pacienți confirmați au ieșit pozitivi la retestare, după parcurgerea protocolului de tratament, de două săptămâni. Ziua de luni, 17 ianuarie, nu a mai adus niciun nou deces în rândul pacienților aflați în stare gravă, astfel că numărul victimelor pandemiei a ajuns la 1.674. Luni, 17 ianuarie, au fost declarați vindecați 45 de pacienți, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate să ajungă la 42.453. În carantină instituționalizată se afla o singură persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu erau 1.297 de gălăţeni testați pozitiv, iar numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu crescuse la 651. În izolare instituționalizată se aflau 88 de bolnavi de COVID-19. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 325.480 de teste.

Citit 1048 ori Ultima modificare Marți, 18 Ianuarie 2022 10:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.