Evoluția pandemiei, la nivel național: Scădere a numărului de infectări cu COVID-19

Evoluția pandemiei, la nivel național: Scădere a numărului de infectări cu COVID-19
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Numărul noilor cazuri de COVID-19 înregistra o scădere miercuri, față de ziua anterioară. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 27.346 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2, au transmis autoritățile. De asemenea, au fost raportate 176 de decese.

În total, până miercuri, 9 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.482.394 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 79.374 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. De la începutul pandemiei, 2.038.716 pacienți au fost declarați vindecați.

Până miercuri, 61.092 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 176 de decese (91 de bărbați și 85 de femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, dintre care cinci anterioare intervalului de referință. 171 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar cinci pacienți decedați nu au prezentat comorbidități. Din totalul pacienților decedați, 142 erau nevaccinați și 34 vaccinați. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 11.324, cu 241 mai puține decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1.120 de persoane, cu trei mai puține decât în ziua anterioară. Dintre cei 1.120 de pacienți internați la ATI, 950 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 811 sunt minori, 794 fiind internați în secții și 17 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.065.069 de teste RT-PCR și 7.876.953 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 31.463 de teste RT-PCR (18.139 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.324 la cerere) și 63.235 de teste rapide.

Pe teritoriul României, 240.991 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.760 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 85.637 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată sunt şase persoane.

Citit 722 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Februarie 2022 19:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.