A murit Luc Montagnier, descoperitorul virusului care provoacă SIDA

A murit Luc Montagnier, descoperitorul virusului care provoacă SIDA
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Francezul Luc Montagnier, laureat al premiului Nobel pentru Medicină pentru descoperirea virusului HIV, care provoacă SIDA, a murit marți, 8 februarie, la vârsta de 89 de ani, la Spitalul American din Neuilly-sur-Seine, lângă Paris, a anunţat joi primarul oraşului, Jean-Christophe Fromantine, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Cercetătorul, care a devenit ulterior o figură controversată în rândul comunităţii ştiinţifice, a primit premiul Nobel pentru Medicină în 2008 pentru identificarea, în 1983, a virusului HIV, împreună cu colegii săi de la acea vreme, Françoise Barré-Sinoussi şi Jean-Claude Chermann.

Biologul va rămâne pentru totdeauna asociat cu descoperirea virusului imunodeficienţei umane (HIV), care provoacă SIDA.

Luc Montagnier a devenit o figură controversată în ultimii, ani după mai multe luări de poziţie care au stârnit discuţii aprinse şi i-au adus condamnarea unora dintre colegii săi. După declaraţii repetate din 2017 împotriva vaccinurilor, el a venit în ultimii doi ani cu ipoteze despre coronavirusul responsabil de pandemia de COVID-19 ce au fost considerate controversate de comunitatea ştiinţifică.

Montagnier, care a declarat că în opinia sa coronavirusul a fost creat într-un laborator din China, s-a născut în 1932 în Franţa şi a obţinut un doctorat în virologie la Universitatea din Paris. El a devenit apoi directorul Fundaţiei Mondiale pentru Cercetarea şi Prevenirea SIDA.

Luc Montagnier a făcut descoperiri semnificative cu privire la natura virusurilor şi a contribuit la înţelegerea modului în care virusurile pot altera informaţia genetică a organismelor gazdă.

Citit 1060 ori Ultima modificare Vineri, 11 Februarie 2022 12:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.